Traian Băsescu nu a ratat ocazia să critice din nou sistemul de învăţământ, ieri, în Parlament. Acesta a spus că în ciuda investiţiilor făcute în Educaţie, acest sistem continuă să aibă multe deficienţe, să fie inechitabil faţă de copiii din mediul rural şi nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului.
În replică, Mihaela Suciu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, a spus că „este regretabil că preşedintele depreciază cu atâta uşurinţă sistemul de educaţie”. Acest nou schimb de replici nu îi ajută cu nimic pe elevi şi profesori, care vor trebui să facă faţă problemelor din sistemul tot de unii singuri. (E.L.)