În campania publicitară a berii "Peroni - Nastro Azzuro" sînt adunate cîteva imagini care au construit, acum cîteva decenii, "imaginea Italiei în lume": vedete fotografiate de paparazzi, baia în Fontana di Trevi din La dolce vita al lui Fellini, un anume "Marcello" pe care cîteva frumuseţi mediteraneene îl salută pline de efuziune, calendarul "Pirelli" şi altele. La un moment dat, apare un avion din care coboară o "copie" a Anitei Ekberg; pe fuselaj şi pe scară scrie "Italia", dar, evident, este vorba de Alitalia, compania naţională de transport aerian. Sau, cum îi spun italienii, la compagnia di bandiera (bandiera = steag). Plasarea ei în acest context (chiar dacă doar sugerată) nu e deloc întîmplătoare. Alitalia face parte din inventarul simbolurilor care au avut un rol nu doar în construirea unei imagini noi, moderne a Italiei în străinătate, dar şi în asumarea unei noi identităţi de către societatea italiană. Expresie a "miracolului economic italian", care a adus il Belpaese printre cele mai dezvoltate ţări ale lumii, Alitalia era semnul că societatea "funcţionează", evoluează, are un rol în lumea contemporană, e compatibilă cu marile puteri. Pentru o ţară învinsă în al doilea război mondial, care avusese parte de un regim fascist şi era mai puţin dezvoltată economic, era un salt spectaculos, iar compania aeriană - alături de Fiat şi de alte cîteva mărci industriale - era semnul că Italia nu însemna doar artă şi peisaje frumoase, ci şi modernitate asumată.

Acum, Alitalia e, practic, în faliment (iar în intervalul de 48 de ore care desparte scrierea acestui articol de apariţia lui se poate întîmpla orice). Are datorii de peste 400 de milioane de euro, nu mai are bani nici măcar de combustibil, funcţionează cu o licenţă provizorie care expiră în cîteva zile. De fapt, Alitalia merge în pierdere de vreo zece ani, iar apariţia companiilor low cost şi scumpi