Chuck Palahniuk isi alege subiecte picante, in forta, intrucat este constient ca picanteria face supa buna a zilelor noastre de cititori (si autori). Bantuitii, un roman de povesti (tradus de Rares Moldovan, la Editura Polirom), intentioneaza in mod explicit sa fie asa ceva, narand istoria unei tabere de scriitori in formare (cu porecle ludice sau caustice), adunati de un creier papusar cu abilitati manipulatoare performante (Whittier). Participantii sunt urmatorii (mirati-va, fiindca aveti de ce): Sfantul Fara-Mate, Mama Natura, Miss America, Lady Zdreanta, Contele Calomniei, Ducele Vandalilor, Directoarea Tagada, Reverendul Fara Dumnezeu, Sora Justitiara, Bucatarul Asasin, Tovarasa Latrau, Agentul Ciripel, Veriga Lipsa, Contesa Clarviziune, Baroneasa Degeratura, Domnisoara Hapciu. Plus doamna Clark, asistenta lui Whittier. Este vorba despre un atelier prelungit si concentrat de creative writing in proza (dar conceput ca loterie mozaicata), justificat ca o ceremonie mantuitoare: participantii trebuie sa scrie capodopera prin care sa se poata justifica autobiografic in fata lumii, fiindca toti au abandonat ceva in realitatea cotidiana (familii, slujbe, pozitii), toti sunt excentrici si relativ marginali si toti spera intr-o revelatie macar minima a unui paradis creator autentic! Atata doar ca ravnitul paradis creator este gazduit intr-un spatiu sumbru si obstructionant, conditia participantilor fiind mai degraba aceea a unor ostatici-cobai carora Whittier le livreaza o teorie anti-tabu: claustrati in subterana igrasioasa, intr-un regim sado-maso, eroii se vor elibera de prejudecati si de propria lor viata netraita, fiind siliti sa scrie intru mantuire artistica si existentiala! Daca ravnitele capodopere vor fi scrise in rastimpul de trei luni de zile, cobaii vor revedea lumina zilei cu brio, ca invingatori. In caz invers, insa, nu este limpede care ar fi soarta celor