Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţi cu „flotant“ la puşcărie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 septembrie 2008 · ·

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a organizat o bursă a locurilor de muncă pentru deţinuţii aflaţi la final de pedeapsă. Sursa: Cosmin Marinescu

Vreo 20 de deţinuţi au ajuns într-o încăpere bine luminată, cu birouri în mijloc. S-au prezentat unor oameni la costum, le-au spus că au greşit, dar că vor acum de muncă. Acestea sunt coordonatele unei întâlniri cu angajatorii, organizată, ieri, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Cu alte cuvinte, o bursă a locurilor de muncă în miniatură, pentru deţinuţi.

Au avut toţi emoţii ca nişte puştani înainte de un examen „greu de tot“, dar a mers bine. „Undă verde“ au primit însă doar „persoanele aflate în conflict cu legea penală“ de la Jilava şi Rahova, cărora le-a rămas de ispăşit mai puţin de un an din pedeapsă, în regim semideschis sau deschis.

„Dorinţă de muncă să fie, că locuri avem!“

Interviul decurge cam aşa: pe un scaun stă reprezentantul firmei, pe scaunul din faţă ia loc viitorul om al muncii care zice câte ceva despre el, cum ştie el mai bine şi mai ispititor: ce-a mai muncit, cât mai are de stat, cam ce-ar vrea să facă de-acum înainte. Primeşte apoi un număr de telefon şi se aşază la următoarea coadă. Nu adună promisiuni, doar speranţe.

Unul dintre angajatorii prezenţi la bursă, firma Leoser SA, pune la bătaie posturi pentru „calificaţi şi necalificaţi“ care să lucreze într-o seră, la culegerea şi sortarea legumelor. Pentru munca lor, viitorii angajaţi vor primi în jur de 1.000 de lei pe lună, o masă pe zi şi bonuri pentru mâncare, după cum precizează Alexandra Liuba, reprezentanta companiei. Nu îi este teamă să angajeze deţinuţi. Dimpotrivă, are încredere în capacitatea lor de muncă.

Firma Eco Sud are deja un contract cu Penitenciarul Jilava, pentru aproape 40 de oameni, ce colectează PET-uri. „Dorinţă de muncă să fie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°