Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apărarea, prima lecţie a lui Sorinaccio

Publicat in GAZETA de SUD, joi 25 septembrie 2008 ·

Noul tehnician al echipei Pandurii, Sorin Cîrţu, i-a băgat în şedinţă pe fundaşi încă de la primul antrenament, gruparea gorjeană deţinând una dintre cele mai slabe apărări din Liga I, după primele opt etape.

Pandurii au susţinut marţi seară prima şedinţă de pregătire sub comanda noului staff tehnic condus de Sorin Cîrţu. După încălzirea coordonată de preparatorul fizic Fane Cioacă, jucătorii de profil defensiv ai grupării gorjene au fost preluaţi de „Sorinaccio“, care le-a explicat ce doreşte de la ei. Cîrţu a lucrat cu apărătorii, cu şi fără minge, minute bune, în timp ce restul jucătorilor s-au pregătit pe cealaltă jumătate de teren cu secunzii săi.

Dacă în sezoanele precedente echipa Pandurii Târgu Jiu se putea lăuda că deţine una dintre cele mai bune apărări, acum, gruparea gorjeană se află pe locul doi, după CS Otopeni, la numărul de goluri primite, nu mai puţin de 16 în opt etape. „Îmi doresc o formaţie de tip cameleon, care să-şi schimbe tactica în funcţie de momentul prin care trece, pentru că o echipă este valoroasă când se adaptează la situaţia pe care o impune jocul. Eu am căutat să am la dispoziţie fotbalişti mobili, ca să pot schimba oricând registrul tactic“ este dorinţa lui Sorin Cîrţu.

Cunoscut ca un antrenor dur, fostul atacant al „Craiovei Maxima“ se consideră mai degrabă un tehnician exigent, care le cere jucătorilor să-şi arate pe teren respectul faţă de el. „Sunt un tip exigent în ceea ce priveşte comportamentul jucătorilor în teren, dar şi în afara lui. Dacă vrei să-ţi arăţi respectul ca jucător, în momentul în care ai intrat în teren trebuie să dai totul“, a mai spus tehnicianul oltean.

Jucătorii, băgaţi în cantonament

Sorin Cîrţu a programat ieri două şedinţe de pregătire, jucătorii fiind reţinuţi în cantonament la hotelul Sport, între cele două antrenamente. Cîrţu a luat această decizie pentru a purta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 25 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 50 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 47 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 38 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 30 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°