Autoritatile romane ar trebui sa se concentreze mai mult pe sustinerea investitorilor deja prezenti pe piata, este de parere irlandezul Philip Patrick Whelan, noul sef al operatiunilor locale ale furnizorului de servicii de business si solutii tehnologice Genpact, cea mai mare companie din industria de BPO in functie de numarul de angajati de pe piata.
"Guvernul ar trebui sa atraga noi investitori in industrii cu valoare adaugata mare si sa nu uite de ei la doi-trei ani dupa ce acestia au venit pe piata. Companii ca Genpact sau ca Orange sustin economia, cresc piata fortei de munca, dezvolta talente si atrag alti investitori. Totul este o provocare in Romania, pentru ca nu exista suport vizibil din partea autoritatilor. Cand creezi mii de locuri de munca, te astepti la un oarecare sprijin", a declarat Philip Patrick Whelan in primul interviu dupa numirea sa in fruntea operatiunilor Genpact in Romania si Polonia.
Whelan, 37 de ani, este ultimul venit in top managementul autohton din BPO, industrie care gestioneaza procesele de business care nu au functie de baza in companii. Cu o experienta de 13 ani in industria telecomunicatiilor, irlandezul ocupa si pozitia de senior vice president al Genpact.
Irlandezul crede ca o buna strategie de tara ar fi ca autoritatile romane sa se concentreze pe atragerea de investitori in zone de dezvoltare cu valoare adaugata mare, cum sunt industria de software, cercetarea si dezvoltarea sau industria serviciilor si apoi sa sustina companiile care decid sa investeasca in Romania.
"Investitorii care au deschis businessuri in urma cu cativa ani pe plan local trebuie sustinuti, iar acest lucru nu se poate intampla daca focusul cade doar pe atragerea de noi investitori. Romania nu ar trebui sa se bazeze pe speranta ca investitorii vor continua sa vina."
Investitiile straine directe ar putea depasi pr