Era o vreme rece de primăvară, o zi uşor întunecoasă. Ne treziserăm devreme şi ne-am întîlnit în Piaţa Unirii, la staţia de metrou, de unde trebuia să ajungem la locul stabilit la o oră precisă. Colegul meu avea aparatul de fotografiat de gît. O zi de lucru mai puţin obişnuită. Mi-aduc aminte de pe vremea cînd eram copil de micile carnete gălbui, cartonate şi lucioase pe care scria Casa de Economii şi Consemnaţiuni. Mama ţinea unul special pentru mine, cînd aveam să mă fac mare. Depunea pe el în fiecare lună cîte o sumă de care ar fi urmat să beneficiez după terminarea studiilor. Pe unele dintre caietele de şcoală am avut odată o reclamă, pe care încă mulţi o ştiu: "Azi la CEC un leu depui, mîine el va scoate pui". Era unul dintre foarte rarele sloganuri publicitare din acea vreme tot aşa după cum rare erau şi instituţiile de tip bancar (pe vremea aceea oamenii nu ştiau decît de CEC şi de Banca Naţională - care oricum nu avea nici un fel de relaţii cu publicul). Pentru mine însă, a venit Revoluţia cu inflaţiile ei şi nu s-a ales mare lucru de banii aceia. Puii CEC-ului n-au mai ieşit. Mă întreb dacă astăzi mai există asemenea carnete de CEC, dacă mai sînt valabile şi dacă mai are cineva bani pe ele. Ar putea fi deja un obiect de muzeu în condiţiile în care, după cum am citit recent, la 144 de ani de la înfiinţare, instituţia şi-a schimbat imaginea şi denumirea, acum chemîndu-se mai în ton cu moda - CEC Bank. Simbolul instituţiei, care apărea şi pe vechile carnete, rămîne însă palatul CEC de pe Calea Victoriei cu impunătoarea sa cupolă. Şi chiar într-acolo ne îndreptam grăbiţi în acea dimineaţă, traversînd podeţele de lemn de pe strada Franceză care se afla (ca şi astăzi) în profunde transformări şi reparaţii. La vreo două filtre de jandarmi şi SPP-işti a trebuit să ne oprim şi să arătăm legitimaţiile. Erau măsuri de siguranţă cu totul şi cu totul neobişnuite. Şi