Atentatul de luni de la Ierusalim a fost un semnal puternic pentru Tzipi Livni, fost ministru de Externe, însărcinată de preşedintele ţării cu formarea unui nou Guvern. Executivul acesta, ca şi cele precedente, nu va avea de rezolvat doar problemele curente ale economiei şi conflictele sociale, nu va trebui să încerce să despartă corupţia de politică, să navigheze între cele zece partide cu reprezentare parlamentară, ci să şi încerce o soluţie viabilă pentru ceea ce se numeşte problema Orientului Mijlociu. E vorba despre continuarea unui proces de pace care a dus la cîteva războaie, la creşterea nivelului de violenţă a atentatelor teroriste Hamas şi la răspunsurile tot mai dure ale armatei israeliene, la pauperizarea populaţiei arabe din fîşia Gaza, ceea ce are drept rezultat radicalizarea lor politică.
Tzipi Livni a reuşit să obţină o subţire majoritate pentru a ocupa şefia partidului Kadima (29 de parlamentari, cele mai multe locuri dintr-un total de 120), avînd de înfruntat candidatura lui Shaul Mofaz, general, apărătorul liniei dure faţă de palestinieni. Partidul Kadima este rezultatul sciziunii partidului de dreapta Likud, condus acum de Benjamin Netanyahu, şi el un dur. Sciziunea a fost iniţiată şi condusă de Ariel Sharon, răpus de boală într-un moment cînd trebuia să culeagă roadele iniţiativei sale politice. Ehud Olmert, prim-ministrul acum demisionar, a fost soluţia de schimb, neinspirată, cum s-a dovedit: tot ce ar fi putut face sau chiar a făcut a fost compromis de acuzaţiile de corupţie pe care nu le-a putut dezminţi.
Sharon avea platforma politică necesară, succesele lui militare îi permiteau o abordare mai flexibilă a procesului de pace cu lumea arabă. Ieşirea lui din scenă a blocat iniţiativele, rivalităţile politicianiste nu au permis elaborarea unei poziţii acceptabile pentru toţi factorii implicaţi. Aceleaşi rivalităţi se vor exprim
