Am descoperit cu încîntare Muzeul de Arte Frumoase din Reims. Departe de a fi un marginal aşezămînt de provincie, acesta adăposteşte veritabile comori, fiind el însuşi amplasat într-un cadru monumental cu îndelungă istorie. Mai precis, instituţia de azi se află în locul vechii abaţii Saint-Denis, întemeiată în 1067 şi radical transformată în 1730. De fapt, doar jumătate din stabilimentul actual – unic exemplu local de decoraţie sculptată rocaille – datează din acea epocă. Din vechea mănăstire, furiei iconoclaste burgheze din 1791 i-a supravieţuit doar palatul abaţial. Clădirea a cunoscut prefaceri majore la începutul secolului al XIX-lea, o întreagă aripă fiind construită pe latura nordică a curţii. În sfîrşit, în 1913, preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, oficiază actul de inaugurare a muzeului. Astăzi, la aproape un secol distanţă, te întîmpină o clădire austeră, ritmată însă de culorile vii cu care au fost acoperite, în curtea interioară, golurile zidite ale unor foste ferestre. Să intrăm. Încă din prima sală ţi se oferă întîlnirea cu una dintre „piesele de rezistenţă“ ale patrimoniului: un ansamblu unic de 13 portrete lucrate de Lucas Cranach cel Bătrîn şi fiul său, reprezentînd figuri de la Curtea de Pomerania şi de Saxa din epoca Reformei. Mai departe, în cea de-a doua încăpere, se iveşte colecţia de vechi maeştri francezi, flamanzi şi olandezi. Afli aici cîteva dintre numele mai des invocate de manualele despre pictura barocă, precum Simon Vouet, fraţii Le Nain, Charles Le Brun ori Philippe de Champaigne. Sau, pentru Ţările de Jos, David Teniers, Pieter Van Mol, Jordaens şi De Clerk. Trecînd în revistă pereţii acestei săli, capeţi satisfacţia unei bune aşezări în problematica, dar şi în speciile picturii din secolul al XVII-lea. Te ajută decorul, de un roşu cald alternînd cu alb, şi panotarea labirintică. Următoarea încăpere expune o sumă de piese d