Pleosc cu mita n cap Nu-i drept. In primul rand, el zice ca nu-i adevarat. Se poate. Pana la urma, unde-i coruptia? Care coruptie, dom'le? O prezumtie de doi lei. Poate de trei. Sigur nu mai mult. Ca s-o spunem p-a dreapta, nea Paul a facut o singura greseala, si aia de natura colocviala. I-a raspuns la telefon guzganului aluia plumburiu, Danilie, ca sa aiba pe urma rozatorul pe cine face fonfalau. Pentru atata lucru, afara din guvern? Nu s-a gandit nimeni ca toti pensionarii, toti asistatii, toti suferinzii sociali ai tarii vor avea motive sa planga in hohote?

Pai cum de ce? Simplu, pleaca un om de treaba, taticul sau macar unchiul natiunii, cu coada-ntre picioare. Iar in locul lui vine, stuchi-l-ar matele, scartarul cu cotiere. Contabilul. Jenica Cimitir. Adica tocmai ala care ne-a facut campioni la morti pe cap de locuitor in intreaga Uniune Europeana.

Unde mai pui ca nea Paul nici macar n-a vorbit serios la telefon cu gusterul de Danilie. Degeaba ascultau procurorii cu urechile ciulite, ca toata discutia a fost doar texte si baliverne. Nea Paul nici nu stia prea bine cu ce ocupa copchilul lui. A adus doar vorba, ca sa mai socializeze un pic cu colegul de partid si sa nu zica dusmanii: Paul asta n-are suflet de familist.

Tot veni vorba de familie, stii matale care-i familia pentru nea Paul? Familia e asa: o data amaratii. Apoi bagabontii. Urmeaza somerii, vaduvele, orfanii, infirmii motori cu tractiune pe dreapta si pe stanga, orbetii, surdetii, falimentatii cu rudele lor cu tot si inca multi, multi romani.

Astia eram familia lui. De noi toti avea grija. Un an si mai bine s-a chinuit sa mai rupa pentru noi cate-un coltuc de paine, de la mediu, de la interne, de la externe, de la armata, de la transporturi. Rupea coltucul si ni-l dadea, cu bun simt, discret, pe sub masa, ca era baiat milos la suflet.

Acuma, nitam-nisa