Luna trecuta, atentia intregii lumi a fost indreptata asupra Rusiei. Ne-am asumat sarcina urgenta de a acorda sprijin Georgiei dupa atacul Rusiei, o sarcina de care ne-am achitat pana acum cu succes. Principala intrebare care ne solicita atentia in acest moment – si pe care am abordat-o pe larg intr-un discurs recent – priveste impactul evenimentelor de luna trecuta asupra relatiei Rusiei cu celelalte state, mai ales cu Statele Unite si Europa.
Contextul in care s-a petrecut conflictul din august este bine cunoscut. S-au facut greseli de ambele parti, insa reactia liderilor Rusiei – invadarea unui stat suveran prin traversarea unei granite recunoscute international, urmata de incercarea de a-l dezmembra prin recunoasterea provinciilor Abhazia si Osetia de Sud – a fost una disproportionata. Responsabilitatea pentru acest comportament apartine liderilor Rusiei, nu tarilor vecine, nu extinderii NATO si nici Statelor Unite ale Americii.
Poate si mai ingrijorator este faptul ca atacul Rusiei se incadreaza intr-un model de comportament care a devenit din ce in ce mai condamnabil in ultimii ani, caracterizat, printre altele, de utilizarea petrolului si a gazelor ca instrumente de coercitie, amenintarea cu folosirea armamentului nuclear impotriva unor tari pasnice, ingradirea statului de drept si a libertatilor pe plan intern. Toate acestea contureaza imaginea unei Rusii din ce in ce mai autoritare si mai agresive.
Atacul asupra Georgiei ne-a adus intr-un moment decisiv, dar nu intr-unul determinist. Liderii rusi au luat o serie de decizii nefericite, dar nu inevitabile. Ei au posibilitatea sa aleaga diferit. Soarta Rusiei se afla in mainile Rusiei. Optiunile pe care le va face vor fi determinate insa, in parte, de actiunile celorlalti, mai ales ale Statelor Unite si ale aliatilor nostri europeni.
Invazia Georgiei de catre Rusia nu a cond
