Paradă de caleşti şi costume de epocă, piese de teatru în sală sau pe stradă, concerte şi concursuri de street dance sînt numai cîteva dintre evenimentele care au transformat total Capitala timp de două zile: 20 şi 21 septembrie. La 549 de ani de la atestarea oraşului, „Zilele Bucureştiului“ au încercat să facă din acesta un loc al sărbătorii şi al întîlnirii dintre arte. Rămîne ca fiecare să aleagă ce să observe: o faţă nouă a Capitalei, care îşi dezvăluie un neaşteptat potenţial creativ sau veşnica aglomeraţie, ca întotdeauna imposibil de evitat. La debutul acestor „zile“ s-a dorit a se reînvia o atmosferă de sfîrşit de secol XIX sau una cu aer interbelic, ce a lăsat iniţial impresia că ia locul vacarmului şi al agitaţiei obişnuite. Cîteva caleşti, în care tineri îmbrăcaţi în costume de epocă păreau că îşi pregătesc plimbarea la Şosea, aşteptau, în spatele statuii lui Mihai Viteazu, să îşi înceapă traseul prin întregul centru istoric. Deşi se mai auzeau de la cîte un trecător indignat îndemnuri către activităţi pragmatice: „lăsaţi prostiile, treceţi la muncă“, numărul celor dornici de a asista la deschiderea festivităţii a fost nebănuit de mare. Spre prînz, parada, de la care nu a lipsit nici orchestra, a ajuns să fie însoţită de atît de multă lume încît surprinderea plăcută de la început, la vederea centrului – de obicei, înţesat pînă la refuz de maşini – străbătut de trăsuri şi eliberat de tumult, a fost curmată în curînd. Nu mai eram privitorii unui fragment temporal reînsufleţit, ci martorii unei topiri a graniţelor dintre cele două lumi – cea de atmosferă de epocă şi cea modernă. Aparatele de filmat şi de fotografiat, precum şi numeroşii reporteri au atenuat senzaţia de autentică întoarcere în timp. Totuşi, a observa permanent, pe parcursul acestor două zile de sărbătoare, plimbarea celor în costume de epocă nu putea decît să îţi confere un sentiment de