Într-un interviu acordat EVZ, selecţionerul naţionalei de fotbal încearcă reconcilierea cu Mutu, dar se arată dezamăgit de fani: „Românii n-au ştiut să aprecieze munca mea!“ şi „reacţia suporterilor după eşecul cu Lituania ţine şi de educaţia lor“. Victor Piţurcă a trăit clipe grele după eşecul tricolorilor de pe teren propriu, 0-3 cu Lituania. Contestat de suporteri, care i-au cerut demisia, şi de unii oameni din fotbal, selecţionerul n-a rămas dator după minuscula victorie (1-0) cu Insulele Feroe ce a urmat dezastrului de la Cluj. Sursa: Octavian Cocoloş
Oblojindu-şi rănile, Piţi a ieşit la rampă la posturile de televiziune de-abia acum câteva zile. „Mi-am văzut de treabă, deşi mi-a fost foarte greu, fiindcă aproape toţi erau împotriva mea“, ne-a mărturisit contestatul tehnician. Antrenorul naţionalei a discutat cu EVZ despre campania de calificare la Mondiale, despre următorul meci din preliminarii, cu Franţa, dar şi despre planurile sale de viitor.
Discursul lui Piţi este marcat de o spectaculoasă schimbare de atitudine a tehnicianului. Selecţionerul pare să fi înţeles că nu poate câştiga războiul împotriva lumii întregi şi le propune indirect un armistiţiu unora dintre combatanţi. Piţurcă le oferă o ramură de măslin şefului său ierarhic, Mircea Sandu, dar şi celui mai important om de la naţională, Adi Mutu. Păstrează însă deschise ostilităţile cu vechiul său rival, Cornel Dinu, şi cu restul poporului român, considerat lipsit de educaţie şi nerecunoscător.
INTERVIU
„Românii n-au ştiut să aprecieze munca mea şi a colegilor mei“
EVZ: Domnule Piţurcă, aţi spus că nu veţi demisiona nici dacă pierdeţi cu Franţa...
Victor Piţurcă: Am zis doar că nu voi pleca de la echipă dacă ne bate Franţa, fiindcă vom mai avea şanse la calificare. Referitor la bani, trebuie să respect un contract pe care îl am cu fe