* Alexandru Matei, Ultimele zile din viaţa literaturii, Editura Cartea Românească, 2008.
Acum, cînd scriu aceste rînduri, este o zi de miercuri: 10.09.08. Observ că arată ca o numărătoare inversă. Dacă mă mai gîndesc şi la faptul că exact astăzi începe giganticul experiment ATLAS la Centrul European de Cercetări Nucleare de la Geneva, şi dacă aş sta să ascult vocile alarmiste care se tem de riscul - "neglijabil", după spusele fizicienilor - producerii unor fenomene care ar putea distruge planeta, 10.09.08 ar fi o dată ce prevesteşte The Final Countdown. Mai precis, am fi în iminenţa unei adevărate Apocalipse, provocate de aceşti ucenici vrăjitori care, scăpînd "frînele luminii", ne-ar putea scufunda pe toţi în "eterna pace". În cazul în care cei care se grăbesc acum să sune din trîmbiţele Sfîrşitului au dreptate, şi titlul cărţii lui Alexandru Matei are un sens. De bună seamă, imediat înainte de sfîrşitul lumii, literatura, ca toate celelalte lucruri de pe Pămînt, va ajunge şi ea să îşi trăiască "ultimele zile". Abia atunci...
Înainte să mă intrige titlul, mi-a atras atenţia numele autorului. Pentru că s-a întîmplat să semnăm de mai multe ori în aceeaşi pagină, din curiozitatea de a-l cunoaşte mai bine i-am citit această carte cu care debutează în volum. Mai întîi m-am uitat la fotografia de pe ultima copertă şi m-am întrebat la ce oare m-aş putea aştepta de la un tînăr care îşi aranjează ochelarii pe nas cu o mînă, ţinînd degetul mic în sus. Oare la fel ţine şi ceaşca (ceşcuţa) de cafea? În definitiv, ar avea vreo importanţă? Presupun că doar "pozează", în acelaşi timp autoironic şi neobonjurist, mai ales că între timp deschid cartea şi îmi cad ochii pe subtitlu: "Enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană". Am senzaţia că ceva nu merge în alăturarea celor doi termeni, primul trimite la o evaluare cantitativă, iar al doilea la una de