In orice societate, de-a lungul istoriei, apetitul pentru cultura a apartinut unei minoritati. Covarsitoarea majoritate a vectorilor culturali se pot lauda cu trista performanta de a-i convinge pe cei deja convinsi. Exclusivismul manifest prin care posibilii racolati intru cultura sunt jigniti si descurajati inainte de a se incerca orice demers pentru “imblanzirea” lor.
Cultura are o audienta restransa, din doua motive. Primul este acela ca, in orice societate, de-a lungul istoriei, apetitul pentru cultura a apartinut unei minoritati, tot astfel cum numai o (alta) minoritate a dovedit interes pentru buna intretinere a organismului prin sport (sau prin orice alte mijloace). Putem chiar sa oferim o cuantificare. In Romania postdecembrista, dintre cartile care pot fi incadrate in domeniul artei si implicit al culturii, cea mai vanduta a fost "De ce iubim femeile?", a lui Mircea Cartarescu, volum despre care editorul a anuntat ca s-a cumparat in peste 240.000 de exemplare. Daca s-ar fi facut o emisiune TV despre carte si toti cumparatorii ar fi urmarit-o simultan, audienta programului ar fi fost de 2%. Punct. Fireste, nu uit ca un exemplar vandut inseamna mai mult de un cititor, dar nu uit nici ca, la ora - oricare ar fi ea - a emisiunii, o mare parte dintre cititori se afla in imposibilitatea fizica de a urmari televizorul, altii iubesc cartea, dar nu si emisiunile despre carte, altii sunt obositi, tristi sau n-au chef etc. Iar doi la suta din publicul TV inseamna chiar mai putin din intreaga populatie.
Al doilea motiv tine de promovarea culturii si are doua componente. Cea sofisticata, cuiul lui Pepelea dintotdeauna, priveste raspunsul la intrebarea “Cum castigi intru cultura macar un singur om care pana acum nu era preocupat de asa ceva?”. Din nefericire, covarsitoarea majoritate a vectorilor culturali, a vocilor publice din acest dom
