Bucureştiul are de 18 ani o manifestare culturală împlântată în memoria publicului – Festivalul Naţional de Teatru (FNT). Proiectul a fost iniţiat în 1990 de Primăria Capitalei, ei alăturându-i-se Ministerul Culturii.
Bucureştiul are de 18 ani o manifestare culturală împlântată în memoria publicului – Festivalul Naţional de Teatru (FNT). Proiectul a fost iniţiat în 1990 de Primăria Capitalei, ei alăturându-i-se Ministerul Culturii.
E organizat de UNITER care desemnează directorul artistic (un mandat de trei ani) şi susţine implementarea acestui program finanţat de minister şi municipalitate.
FNT are o identitate desluşită în România şi, de câţiva ani, în spaţiul teatral internaţional. Această componentă internaţională, care îmbogăţeşte de la o ediţie la alta programul, ar putea elimina cuvântul “naţional” din numele manifestării şi să fie simplu: Festivalul de Teatru de la Bucureşti. Cu atât mai mult cu cât toate festivalurile din România sunt etichetate cu “naţional” sau “internaţional”. O altă parte din numele festivalului, şi anume “I.L.Caragiale”, ba e folosită, ba nu e folosită. La un moment dat se creaseră opinii în jurul denumirii. Adevărul e că au existat multe ediţii ale festivalului fără piese de Caragiale. O dată au fost din abundenţă, după anul în care s-au aniversat 150 de ani de la naşterea scriitorului (2002). Textele lui Caragiale s-au montat sporadic şi rareori spectacolele au nimerit în festival.
SELECŢIILE, MOTIV DE SUPĂRARE
După fiecare selecţie a spectacolelor din festival au existat şi continuă să existe discuţii, supărări. Regizorii şi directorii de teatre ţin la producţiile lor şi de multe ori se supără dacă nu sunt selectate de directorul FNT. Dar acesta, ca selecţioner, are pâinea şi cuţitul. Dacă i s-a încredinţat “funcţia”, el hotărăşte. Atunci supărările rămân pe dinafară. @N
