Cum observam si alta data, atmosfera torida a Bucurestiului estival aduce pe simeze productia de sevalet a pictorilor scenografi. Dupa Vasile Rotaru la “Simeza”, Galeria “Orizont” ne-a imbiat in acest inceput de septembrie cu briza colorata a unei atragatoare suite peisajere, ce poarta semnatura lui Dumitru Icodim. Rod al unor calatorii recente prin cateva vecinatati fermecatoare - pe tarmul bulgaresc al Marii Negre, la Balcic si Nesebar, pe langa baltile din preajma Bucurestilor si in inima medievala a Sibiului - tablourile din expozitie nu-s decat o provocare plina de patos evocator si de farmec bucolic a maretiei simple si pure a Naturii.
Artistul mizeaza pe acest transfer necenzurat de impresii vizuale notate in priza directa si frenetica in cea mai autentica maniera plein-airista. Trecut prin scoala lui Schweitzer-Cumpana, a lui Gh. Saru si, “simpatetic”, prin cea a lui Catargi si Catul Bogdan, Icodim nu-si ascunde predilectia pentru pictura subiectelor agreabile prin frumusetea si palpabilitatea lor genuina. De aceea, esentiala in elaborarea unui peisaj este pentru el veridicitatea notatiei detaliilor semnificative si armonia dispunerii lor spatiale. Artistul nu compune cadrul picturii, ci il cauta in realitate si il rezuma compozitional, potrivit starii de spirit si intentiilor sale plastice.
Pare nefiresc la un “constructor” de decoruri, ce s-a aflat multa vreme ca un profesionist al domeniului, refuzul teatralitatii. Icodim cauta logica “spectacolului” vizual in insasi complexul de relatii subtile pe care i le ofera pretextul peisagistic real. Tot ceea ce “mobileaza” spatiul natural al cadrului ales, de la stancarii, vegetatie, trama si ritmuri arhitecturale la dinamica meteorica si cosmica jubilatie a luminii, asa cum o reflecta intreaga ambianta de materialitati ce caracterizeaza la un moment dat acel mediu peisagistic, devin prin in
