Pentru că mama lui obişnuieşte să consume zilnic alcool, un băieţel din Vaslui a ajuns la spital cu ciroză hepatică.
Un copil de doar 5 luni este condamnat la suferinţă chiar de propria-i mamă, după ce aceasta l-a intoxicat cu alcool pe toată durata sarcinii, micuţul ajungând acum să fie diagnosticat cu ciroză hepatică. Niculina Ciobanu are 38 de ani, este din comuna Bânca din Vaslui, şi recunoaşte cu nonşalanţă că a băut în timpul sarcinii, ca şi în cele cinci luni în care şi-a alăptat copilul.
Cazul, descoperit încă de la naşterea copilului
Cazul a fost descoperit odată cu aducerea pe lume a celui de-al treilea copil al femeii, la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi.
Medicii au constatat că băieţelul are probleme de sănătate nefireşti pentru un nou-născut. „Medicii din Iaşi au văzut primii cât de afectat era ficatul copilului, ca urmare a unei intoxicaţii cu alcool, pe care extrem de rar o poţi vedea la un nou-născut“, a declarat Ionel Brătianu, şeful Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Copiilor Abuzaţi. Acesta mai spune că, imediat după externare, femeia a fost avertizată de medici să se reîntoarcă cu băieţelul pentru analize, însă nu a venit.
„A continuat să bea cantităţi mari de alcool şi, în ciuda avertiză rilor, ea l-a alăptat pe bebeluş. Noi am fost alertaţi de medici“, mai spune Ionel Brătianu. Acesta susţine că a luat legă tura cu mama bebeluşului, care le-a promis că nu va mai alăpta copilul, însă, la o vizită făcută în urmă cu o săptămână, reprezentanţii Protecţiei Copilului au găsit copilul singur, închis în casă, iar pe mama lui, beată, prin vecini. „Atunci am luat copilul şi l-am dat în plasament, iar ei i-am făcut plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului“, a precizat Ionel Brătianu. Ieri, Niculina s-a prezentat la primărie şi a cerut ajutorul autorităţilor.
@N