Cu ocazia inca unui faliment, mare-mare, poate trebuie sa mai meditam asupra finantelor trecatoare si asupra “bietilor” speculatori carora platitorul de taxe american ar trebui sa le oblojeasca ranile. Imi place sa citesc mari experti in finante cu discurs de-a dreptul marxist in zilele astea. Toata lumea urla ca nu se poate asa, ca speculatorii au atins limita, dar si ca statul trebuie sa salveze bunul mers al treburilor (lucru cu care sint de acord, dar cu FBI-ul linga, asa cum au si inceput sa faca de altfel). Pina si in Ziarul Financiar am citit un articol in care se facea apel la stat care trebuie sa asigure fluiditatea “pietei” cind face artrita de la atita exces. Am inteles ca marii jucatori la bursa sint mai tinguitori si mai smiorcaitori decit orice sindicat cind e sa ceara bani. Si nu cer decit miliarde, nu se incurca cu 100 de euro crestere la salariu…
Asadar, ziarele financiare s-au umplut de Marx, de atentionari ca s-a depasit gradul de lacomie admis, de pericolele crizei, uneori ma ingretosez de la atita paruiala a capitalismului. Avem cred de-a face cu un soi de complex al vinei, cu o forma de spasire, dupa atitea ridicari in slavi ale marilor smekeri din lumea subprime, ne-am trezit cu o fuga generala in bratele “tatucului” stat si ale utopiilor socialiste. Platesc din nou cei multi care nu mai vor de mult timp libertate egaliatate si celelalte. Vor doar sa nu mai fie furati, cam pina aici a cazut stafeta.
Un citat atit de delicios acum din Stiglitz, innobelatul, dintr-un articol publicat in august de Romania Libera:
Pietele neingradite nu lucreaza prea bine de la sine – o concluzie reconfirmata de dezastrul financiar actual. Aparatorii pietei admit uneori ca ele esueaza, uneori dezastruos, dar afirma ca pietele “se autocorecteaza”. Argumente similare s-au auzit si in timpul Marii Depresii: guvernul nu trebuie sa faca nimic, pent
