Günter Grass revine în lumina rampei cu o nouă scriere autobiografică, Die Box - denumirea unui vechi aparat de fotografiat de tip Agfa Box care în recenta carte are virtuţi fantastice.
La doi ani după ce, cu romanul autobiografic Decojind ceapa, Günter Grass declanşa o furtună mediatică, soldată cu punerea temporară sub semnul întrebării a autorităţii lui morale (pentru tîrzia mărturisire a înrolării în SS în adolescenţă, la finele războiului), dar şi cu o spectaculoasă vînzare şi o traducere rapidă a cărţii în mai multe ţări ale lumii, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură revine în prim planul actualităţii. Noul volum, din timp şi festivist anunţat de Editura Steidl, este tot unul autobiografic. Deruta pe care o poate provoca titlul pînă şi cititorului german este spulberată de gravura de pe copertă, aparţinîndu-i desigur autorului, la fel ca şi ilustraţiile. Volumul se subintitulează Povestiri din camera obscură, miza constituind-o în mod vădit şi sensurile metaforice ale unui termen de specialitate translat din sistemul său uzual de referinţă în cel literar.
Lansarea proaspetei cărţi s-a făcut în lumina reflectoarelor, pe scena Teatrului Thalia din Hamburg, la finele lunii august, în faţa unui public numeros şi cultivat.
Editura Steidl, care a pus la dispoziţia presei destul de tîrziu exemplarele pentru recenzii, a impus un embargou publicării impresiilor de lectură: 29 August. Procedînd astfel nu a făcut decît să incite foarte strategic nerăbdarea cronicarilor literari care şi-au publicat textele în avalanşă chiar înaintea spectacolului de la Hamburg. Episodul face însă parte din procesul de monumentalizare încă din timpul vieţii lui Günter Grass la care scriitorul însuşi contribuie din plin prin chiar această ultimă carte a sa.
Totul începe ca un basm: a fost odată un tată care, bătrîn deja fiind, şi-a che