Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MOL: Criza, o gura de aer proaspat pentru industria petroliera

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 26 septembrie 2008 ·

MOL, unul dintre cele mai importante grupuri petroliere din Europa Centrala si de Sud-Est, spune ca actuala criza, considerata a fi cea mai grava din istoria pietelor financiare, s-ar putea dovedi benefica pentru industria petrolului. "Daca ne uitam la nivelul global al productiei, in Mexic aceasta scade, in Marea Britanie la fel, iar productia din Statele Unite este mult sub nivelul asteptarilor. Exista un deficit major de specialisti, de echipamente, furnizorii de astfel de utilaje nemaiputand face fata. In acest context global, criza financiara si efectele ei de incetinire a cresterii economiilor vin ca o gura de aer proaspat pentru industria petroliera. Practic, acest context ne cumpara timp pentru a prinde din urma cererea", explica Laszlo Varro, chief economist in cadrul MOL. Potrivit acestuia, incetinirea ritmului de crestere al economiilor va duce implict la scaderea consumului de produse petroliere, ceea ce ar putea duce la preturi mai mici in ceea ce privese barilul de petrol pe pietele internationale. Scaderea cererii la nivel european este indicata si in studiile realizate de banci precum Erste, analistii austrieci anticipand o reducere drastica a cererii de produse rafinate in regiunea Europei Centrale si de Est. "Chiar daca pretul barilului de petrol va scadea ca urmare a reducerii cererii, companiile petroliere nu vor fi semnificativ afectate. Expunerea la acest risc nu este foarte mare tinand cont de faptul ca majoritatea companiilor petroliere sunt companii puternice, cu un cash-flow rezistent", explica Varro. MOL, unul dintre cele mai importante grupuri petroliere din Europa Centrala si de Sud-Est, spune ca actuala criza, considerata a fi cea mai grava din istoria pietelor financiare, s-ar putea dovedi benefica pentru industria petrolului. "Daca ne uitam la nivelul global al productiei, in Mexic aceasta scade, in Marea Britanie la fel, iar productia

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 10 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 8 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti pierde returul cu Fuchse Berlin, în Liga Campionilor

News.ro acum 9 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă joi, în deplasare, în grupa A din Liga Campionilor, de formaţia germană Fuchse Berlin, scor 38-29 (22-14), în etapa a VIII-a. Principalii marcatori ai partidei au fost Gidsel 7 goluri, Andersson 6, Freihofer

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 11 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°