Putine sunt revistele romanesti care sa se bucure de atata respect precum cel datorat Junimii lui Titu Maiorescu, Convorbiri literare. Rolul junimistilor, exercitat prin intermediul organului lor de presa, a fost unul sanitar.
In paginile Convorbirilor literare s-a facut opera de mare pedagogie nationala, impunandu-se acele criterii minime care sa permita exercitarea unui discurs cu pretentii de normalitate. Maturizarea literaturii nationale datoreaza lui Maiorescu & Co. enorm, caci abia sub actiunea de multe ori justitiara, ba chiar vindicativa a acestora s-a ajuns la maturitatea necesara. Nu cred ca risc prea mult daca afirm ca aparitia unei asemenea intelighentii, cu interese aproape enciclopedice, cu gust, rafinament si atitudine necomplexata fata de actul literar nu tradeaza nicidecum o maturitate a culturii noastre, ci mai curand un primitivism al ei, daca privim lucrurile intr-un context mai larg, european. Junimistii au fost primii nostri europeni adevarati, iar prelectiunile lor si intreaga paideia pe care s-au simtit datori a o dezvolta in paginile revistei nu raspund decat necesitatii cultivarii unui public prea putin deprins cu ale cartii. Cu alte cuvinte, totul tinteste catre o deschidere catre marea cultura europeana, fara a renunta la ceea ce ne e specific. In plus, ei au fixat, pentru o vreme, capitala culturala a Romaniei la Iasi. De atunci persista in aerul batranului oras aceasta nostalgie, a “varstei de aur” junimiste.
Seriile interbelice ale revistei Convorbiri literare se situeaza oarecum in prelungirea programului junimist, pe care discipolii lui Titu Maiorescu si, mai tarziu, cei ai lor il continua, chiar cu riscul repetitiei unor ticuri impuse de magistru, fara a mai avea insa nici anvergura si, la urma urmelor, nici motivatia ilustrului inaintas. Nici I. Bogdan, nici Simion Mehedinti sau I.E. Toroutiu nu mai reusesc sa reins
