Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminita Anghel, candidat PSD de Bucuresti

Publicat in Romania Libera, vineri 26 septembrie 2008 ·

Consiliul PSD Bucuresti a validat vineri, prin vot secret, candidatii care se vor inscrie in cursa pentru Parlament, printre acestea strecurandu-se si personalitati ale vietii culturale si din show-biz precum regizorul Sergiu Nicolaescu sau cantareata Luminita Anghel - informeaza Newsin.

Membrilor Consiliului li s-a prezentat o lista cu toti candidatii si au fost invitati sa-i taie de pe lista pe cei pe care nu-i simpatizeaza. Cei mai bine clasati, a aratat Marian Vanghelie, liderul PSD Bucuresti, sunt cei care au obtinut cele mai putine taieturi de pe lista. Cei cu locuri fruntase vor avea dreptul sa-si aleaga colegiul, a mai precizat Vanghelie.

Astfel, la Camera Deputatilor ierarhia este urmatoarea: Florian Popa (rectorul Universitatii de Medicina), Aura Vasile, Rodica Nassar (deputate), Dumitru Chirita (sindicalist din energie), Doina Burcau, Georgian Pop (consilier al lui Mircea Geoana), Oana Mizil (designer), Mariana Negoita, Mihaela Muraru, Luminita Anghel (cantareata), Danut Sandulescu, Ioan Nicolae (rector Universitatea Bioterra), Mihaela Moraru, Adriana Antipa, Ovidiu Musetescu (deputat), Florina Jipa (ex-peremista), Doru Giugula, Alexandru Farcas (fost ministru al Integrarii), Viorel Parvu, Victor Negrescu, Mariana Tatulescu, Dan Darabont. De la PC au locuri rezervate Daniela Popa, Damian Florea si Corneliu Ciontu.

La Senat, clasamentul arata astfel: CatalinVoicu, Cristian Diaconescu, Ecaterina Andronescu, Serban Nicolae, Adrian Campunean, Nicolae Marasescu, Razvan Theodorescu, Sergiu Nicolaescu, Contantin Traistaru, Ionel Oltean, Nedelcu Costel. La Senat, din partea conservatorilor vor candida Dan Voiculescu si Marius Marinescu.

La Bucuresti au fost delimitate 28 de colegii de deputati si 12 de senatori. Consiliul PSD Bucuresti a validat vineri, prin vot secret, candidatii care se vor inscrie in cursa pentru Parl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 40 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°