Despre scriitorul braşovean Daniel Drăgan (redactorul-şef al revistei braşovene de cultură "Astra" de dinainte de 22 decembrie 1989) se vorbeşte destul de puţin în presa culturală de astăzi. Deşi, din 1977 încoace, a publicat vreo 25 de cărţi de poezie, proză, teatru, memorialistică, în masivul Dicţionar al scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu are parte doar de un comentariu mai degrabă lapidar. Nici după 1989, cărţile sale nu au avut un destin mai bun, ele fiind comentate cu destulă parcimonie în revistele literare care contează. Nici în faimoasele sinteze "generaţioniste" nu e uşor de dat peste numele acestui autor. Vina îi aparţine, probabil, şi scriitorului, care s-a mulţumit să îşi tipărească (mai) toată opera postdecembristă la o editură destul de puţin vizibilă, Arania (fondată chiar de el) şi, probabil, nu s-a omorât cu firea să o aducă în atenţia criticii. În ce mă priveşte, romanul Umbra Marelui Protector este prima carte a lui Daniel Drăgan care îmi cade în mână după căderea regimului comunist. Aproape că uitasem numele scriitorului. Să sperăm că trecerea cărţilor acestui interesant scriitor de la Editura Arania la mult mai cunoscuta Editură Minerva va fi de bun augur.
Romanul Umbra Marelui Protector încheie o trilogie din care mai fac parte Ciuma boilor (Arania, 2005) şi Diavolul, aproapele nostru (Arania, 2006). El poate fi însă foarte bine citit şi ca o carte de sine stătătoare. Elementul de legătură între cele trei romane este faptul că acţiunea lor se petrece în Logofania, un ţinut fictiv, dar care nu pune nici un fel de probleme de identificare, combinaţie între Yoknapatawpha lui Faulkner şi Jormania lui Ioan Petru Culianu. Logofania (sonoritatea numelui sugerează ţara flecarilor şi a mocofanilor, iar faptul că unul dintre locurile în care se leagă firele acţiunii este cârciuma nu trebuie să
