Trei moştenitoare ale mareşalului Ion Antonescu revedică vila acestuia de la Predeal. Rudele îndepărtate ale Mariei Antonescu cer judecătorilor Curţii Supreme să li se recunoască calitatea de moştenitori ai mareşalului Antonescu. Marioara Nicolau, soţia vărului Mariei Antonescu, Mihaela Nicolescu şi Georgeta Graef, succesoare ale verişoarei Mariei Antonescu, se judecă de aproape zece ani cu Primăria Predeal pentru imobil.
Maria Antonescu a murit în 1956, iar moştenitorii ei, potrivit actelor din dosar, au fost Alexandru şi Maria Nicolau, în calitate de veri postdecedaţi. Vila, evaluată acum la peste un milion de euro, a fost ridicată de Ion Antonescu în perioada interbelică şi era din lemn, acoperită cu şindrilă. Când mareşalul a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului, casa a fost confiscată şi trecută în patrimoniul statului.
Soţia nu a moştenit nimic
Moştenitoarele lui Antonescu au făcut în instanţă cerere de revendicare a imobilului în baza Legii 10/2001, după ce Primăria Predeal nu le-a răspuns adreselor de restituire. Ele au susţinut că imobilul a fost preluat abuziv şi că lipseşte titlul de proprietate al statului asupra vilei.
Principala problemă a revendicării, în anul 1953, când a fost făcută succesiunea, Maria Antonescu declara în faţa notarului că nu a moştenit nimic de pe urma soţului, deoarece toate bunurile acestuia au fost confiscate de comunişti. Instanţele care au judecat acest caz, Tribunalul şi Curtea de Apel Braşov, au arătat că nu se poate retroceda această vilă, deoarece “a trecut în proprietatea statului prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru dezastrul ţării, prin săvârşirea unor crime de război”.
Motivarea judecătorilor
Judecătorii au explicat că reclamantele nu au făcut dovada “demersurilor şi rezul