Ca multi scriitori ai epocii, Augustin Buzura s-a inscris pe linia en vogue a “obsedantului deceniu”, avand la dispozitie informatii variate, pe care de multe ori le culegea intervievand-i chiar pe cei implicati in evenimente, ca un veritabil sociolog. A fost si motivul pentru care a devenit, rapid, cel mai cenzurat prozator roman. De la Absentii, la Drumul cenusii, Buzura a dus lupte acerbe cu cenzorii pentru fiecare fraza si, uneori, pentru fiecare cuvant dintr-o pagina de manuscris. Este, practic, reporterul vremurilor neasezate pe care le-a trait.
Imi vine acum in minte un episod pe care l-am omis la vremea respectiva. In satul nostru isi aveau gospodariile mai multi evrei, pe care administratia horthysta ii obligase sa poarte stele galbene. Copiii lor erau de varsta noastra, asa ca ne jucam impreuna. Toti aveam stele galbene, ca si ei. Intr-o noapte, i-au incarcat si i-au dus de acolo; copii si adulti... Erau oameni foarte religiosi... Sambata, mama mergea sa le aprinda focul, pentru ca ei nu faceau nici o miscare. De sarbatorile lor in care aveau voie sa petreaca - de Purim, de pilda -, il chemau, insa, pe tata la chefuri. Se innodau niste discutii absolut fantastice. Se imbatau amandoi si, invariabil, tata intreba: “Ce-ati facut voi cu Hristos?!”. Sigur ca totul se termina in cearta. Intr-un final, ziceam, i-au dus, iar noi i-am condus, tin bine minte, pana au iesit din sat. Nu s-a mai stiut absolut nimic despre ei, pana tarziu, cand, dupa terminarea razboiului, unul singur dintre ai lor s-a intors, dar apoi, foarte repede, a plecat in Israel. Am tinut legatura cu el cat s-a putut si am aflat, la un moment dat, ca a murit in Sinai.
Sfantul si necunoscutul
La scurta vreme dupa intrarea rusilor in satul nostru, lucrurile s-au linistit, administratia maghiara s-a retras - nu inainte de a arunca in aer podul din satul vecin -, dar armata
