In ciuda senzaţiei de vîlvă culturală, ctitoriile serioase în acest domeniu nu sînt atît de numeroase pe cît ar putea să pară printr-o supralicitare emfatică a unora şi altora. La o cercetare atentă, lucrurile de calitate, durabile sînt destul de puţine. Se fac încă greu şi nu sînt luate în considerare pentru că nu-şi doresc să stîrnească apele, ci să le aşeze în matca valorii. Deh, cultură mică. De aceea, am considerat, aproape ca pe o obligaţie, să fiu aproape şi să susţin actele culturale veritabile, care iau în calcul şi durata. Deşi chestiunea cu solidaritatea este, mai departe, o vorbă în vînt în ţărişoara noastră, prea des subminată de vanităţi dezlănţuite, de sufocări provocate de invidie, de calcule mici, de neputinţe, de devieri grave de la moralitate, socot că este o chestiune de onoare. Şi continui să o practic cum pot şi atît cît pot. Mi se pare important, de pildă, că am fost în preajma începuturilor unor Festivaluri sau proiecte minunate ce păreau utopii, că am susţinut idei şi fapte nobile, artişti, colegi care au dorit şi doresc să fie normali. Să-şi facă meseria, cu devoţiune şi credinţă. Treaba asta nu e cel mai simplu lucru din lume, într-o societate ca a noastră, care se prosternează neruşinat în faţa subculturii cu clopoţei, cu discursuri goale, atinse de fanfaronadă.

"Zile şi nopţi de teatru european" este un Festival care, de cîţiva ani încoace, aduce un parfum nou şi provocator simţurilor într-un oraş strivit de inerţii, de conjuncturi politice neinspirate, de un provincialism teribil, capabil să şteargă complet urmele unui loc cosmopolit cu istorie. Cu tradiţie şi tradiţii. Cu poveşti palpitante transformate în legende purtate de apele Dunării. Cu o elită care înseamnă ceva şi astăzi. Ieşirea dintr-un context sumbru şi întunecat a fost, pentru mine, spectacolul Chira Chiralina, făcut de Cătălina Buzoianu împreună cu scenografii