Bursa a continuat sa inregistreze cresteri, principalul indice al pietei,BET, inchizand sedinta de ieri pe plus. Indicele, care reda evolutia primelor 10 companii in functie de lichiditate, a consemnat o crestere usoara, de doar 0,06%.
Indicele extins al pietei, BET-XT, a inregistrat o scadere de 0,6%, componenta indicelui fiind modificata. In cadrul indicelui au fost incluse trei noi companii: Azomures (AZO), Dafora (DAFR) si Socep (SOCP) si au fost scoase societatile Alumil (ALU), Altur (ALT) si Prodplast (PPT).
"Datorita stirilor de pe pietele externe si in special celor de pe piata americana, care arata ca situatia pare sa se mai fi calmat, oscilatiile de pe bursa locala se vor diminua si nu cred ca vom mai inregistra scaderi atat de mari ca pana acum. La fel cred ca o sa se intample si cu restul burselor europene, care nu cred ca vor mai consemna scaderi de pana la 4%-5%", a declarat Marius Trif, directorul general al societatii de brokeraj Carpatica Invest.
Titlurile Petrom (SNP) au consemnat in sedinta de ieri o scadere de 0,6%, actiunile companiei energetice fiind tranzactionate la un pret de 0,358 lei/actiune, in timp ce actiunile Transelectrica (TEL) au inchis la acelasi nivel de referinta atins in sedinta precedenta, de
18,5 lei/actiune. Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au urcat cu 3,3%, pana la nivelul de 0,043 lei/actiune.
Indicele energetic BET-NG a inregistrat astfel un avans de 0,3%, atingand pragul de 660 de puncte.
In randul societatilor financiare, cea mai mare scadere au inregistrat-o titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1), de 3%, pana la pretul de 1,31 lei/actiune. In topul scaderilor s-au plasat titlurile SIF Muntenia (SIF4), care au coborat cu 2,7%, atingand nivelul de 0,915 lei/actiune. Tranzactiile cu titlurile SIF Moldova (SIF2) au fost cele mai valoroase din randul SIF-urilor, valoarea tranzactiilor