"Aceasta este chestiunea:

Europa a rămas fără morală"

(Ortega y Gasset)

Sub un titlu melancolic, Singurătatea moralei, eseistul de apartenenţă echinoxistă Ştefan Melancu ne prezintă o amplă analiză a conceptului în vădit răspăr cu actuala epocă. Un subiect provocator, deoarece ne-ar fi cu neputinţă a-l situa, după cum constată autorul, "dacă nu într-un adevărat spaţiu al controverselor privind întemeierea şi justificarea lui, cel puţin într-unul al reevaluărilor impuse de complexitatea lumii de astăzi, marcată de probleme pe care generaţiile predecesoare fie nu le-au avut, fie nu le-au sesizat". Probleme dificile, adesea cu un potenţial exploziv, precum proliferarea violenţei şi a drogurilor, a corupţiei în sfera deopotrivă politică şi economică, a cuplului şi a sexualităţii, a bioeticii şi ecologiei, a globalizării şi a mass media. Abia ieşiţi din veritabilul purgatoriu pe care l-a constituit prezumţiosul secol al XX-lea, cu perechile de războaie mondiale şi de totalitarisme, ne vedem confruntaţi cu alte fenomene adînc tulburătoare: spectrul fundamentalismului, teroarea naţionalistă ducînd la fragmentarea statelor şi la purificarea etnică, proliferarea organizaţiilor de factură mafiotă şi, nu în ultimul rînd, disparităţile crescînde dintre săraci şi bogaţi, atît înlăuntrul aceloraşi ţări cît şi în planul raporturilor dintre ţări şi regiuni ale lumii. Oricît de comprehensivi ne-am strădui a fi, cum am putea ocoli simţămîntul de eşec al moralei, parte esenţială a crizei societăţii moderne? Încălcînd limitele principiilor de raţiune, armonie socială, progres, morala prezentului, înălţată pe temeiul Luminilor, a înscris o sumă de derapaje asociate cu o stare a "demoralizării", aşa cum vede lucrurile, între alţii, Gilles Lipovetsky: "astăzi noi suntem demoralizaţi. Ceea ce înseamnă, aici şi acum, că nu mai avem o morală. Reperele au dispărut, înd