Uniunea Europeană vrea să termine până la sfârşitul anului proiectul unei "Cărţi Albastre", ce urmăreşte să atragă "creiere" şi să reglementeze migraţia forţei de muncă calificată din ţările terţe.
Uniunea Europeană vrea să termine până la sfârşitul anului proiectul unei "Cărţi Albastre", ce urmăreşte să atragă "creiere" şi să reglementeze migraţia forţei de muncă calificată din ţările terţe.
Preşedinţia franceză a UE a promis sprijin fără rezerve elaborării şi finalizării acestui proiect de lege, ce vizează condiţiile de intrare şi şedere ale cetăţenilor din ţările aflate în afara spaţiului comunitar, în scopul prestării unei munci calificate în ţările Uniunii, scrie AFP. Promisiunea Franţei a fost făcută joi, cu prilejul reuniunii miniştrilor însărcinaţi cu problemele imigraţiei. "Cartea Albastră" va fi o variantă europeană a "Cartea Verzi" americane.
OPTIMIŞTI ŞI SCEPTICI. Proiectul a stîrnit, deopotrivă, entuziasm şi scepticism. Primul care a temperat zelul francezilor a fost ministrul german de Interne, Wolfgang Schauble, care a estimat că "aşteptările privind «Cartea Albastră» au fost întotdeauna exagerate", pentru că aceasta "nu va regla accesul pe pieţele naţionale ale forţei de muncă". Şi cehii au arătat o oarecare rezervă faţă de noul proiect, pentru că cetăţenii lor, ca şi cei din celelalte ţări est-europene care au aderat la Uniune nu se bucură încă de acces total liber pe piaţa forţei de muncă a tuturor partenerilor lor europeni.
Ministrul francez de Intene, Brice Hortefeux, a încercat să alunge temerile scepticilor, care văd în viitoarea Carte Albastră un "furt de creiere", dând asigurări că lucrurile nu stau deloc aşa. La rândul său, omologul spaniol al lui Hortefeux, Celestino Corbacho a ţinut să citeze o dispoziţie din proiectul de lege, care prevede că ţările membre ale UE se angajează să se abţină