Ca bucurestean, va pot spune ca orasul meu atrage tocmai prin absenta tiraniei unui trecut coplesitor. Aici, fiecare vine intr-un prezent pe care si-l poate scrie si un viitor la care are tot dreptul. Istoria fabuloasa a Bucurestiului este discreta si infaldurata gros. Numai cu imensa rabdare si iubire de oras poti sa o vezi si, mai ales, sa o intelegi, la ceasuri de taina ale zilei si ale noptii. Astfel, Bucurestiul lasa loc fiecaruia sa isi construiasca un “acasa”, de aici senzatia lui de netocmit, de eteroclit si de grabnic ruinator de vieti nevinovate. Daca nu ai avut cu tine acest “acasa”, Bucurestiul nu se grabeste sa ti-l ofere, pentru ca el insusi este un “acasa” alcatuit din toate aceste mii, zeci de mii, acum milioane de “acasa”.

Probabil ca, daca as fi trait in Iasi, mi-ar fi fost greu sa fiu atat de detasat, sa nu pun suflet pentru fiecare colt cultural (si cate astfel de colturi nu are Iasiul!), sa nu imi simt inima batand in “peptu-mi de arama” doar la vederea lor, sa nu cred despre mine insumi ca va fi fiind ceva si de capul meu de indata ce respir aerul pe care odata l-au respirat atatia oameni de seama, ca pun calcatura mea pe calcatura lor, ca ating cu mana mea ceea ce mana lor a atins. De aici si pana la a crede ca eu insumi prelungesc prin mintea si inima mea ceea ce ei au inceput nu-i decat un pas si micul orgoliu-i gata! De multe ori, in Iasi fiind, prietenii mi-au asezat in program neaparat plimbari spre a ma umple spiritual de farmecul sfant al orasului cultural calcandu-i locuri de legenda si vis. Le-am vazut pe toate in tinerete, cand foamea de trecutul cultural pare mai mare decat la maturitate. Sau, cel putin, asa era pe vremea mea. Cred ca acest fapt se datora insatisfactiei pe care o resimteam vizavi de prezentul pe care il traiam si atunci ne refugiam intr-un trecut pe care deseori il idealizam. Pas cu pas, am simtit ne