Un singur lucru pare sigur in ceea ce priveste castigatorul alegerilor prezidentiale din Statele Unite ale Americii: el va fi candidatul care va propune cele mai bune solutii pentru actuala criza financiara, considerata cea mai grava de la Marea Depresiune din anii '30 ai secolului trecut.
Conform ultimelor sondaje citate de CNN, peste jumatate dintre americani considera economia drept prioritatea numarul 1 a tarii. In urma socului de pe Wall Street de saptamana trecuta provocat de anuntul falimentului uneia dintre cele mai importante banci de investitii, Lehman Brothers, cei doi candidati la alegerile prezidentiale din SUA, democratul Barack Obama (stanga) si republicanul John McCain, au inceput o campanie axata numai pe problemele economice.
Campania din ultima saptamana a celor doi candidati s-a dovedit a fi una foarte acida. McCain, care a propus o serie de masuri de reglementare a sectorului financiar, l-a acuzat pe Obama ca nu ofera niciun plan pentru actuala criza economica.
"In aceasta dimineata mi-am prezentat propunerile pentru a rezolva aceste probleme si pentru a lasa economia sa creasca. In acelasi timp, senatorul Obama a declarat ca nu va propune un plan", a declarat McCain la un raliu electoral in statul Minnesota.
De asemenea, McCain l-a acuzat pe Obama ca nu are calitati de lider.
"Intr-o perioada de criza, in momentul in care are nevoie de calitatile de conducator, senatorul Obama nu si le-a evidentiat", a spus McCain.
Candidatul democrat a abordat o atitudine precauta in ceea ce priveste criza, argumentand ca planul de salvare a economiei trebuie sa fie "inteligent, sistematic si bine gandit". Pentru asta, Obama s-a intalnit in Florida cu o serie de experti in economie, multi dintre acestia facand parte din administratia fostului presedinte Bill Clinton. "Sunt mai putin interesat sa obtin beneficii po