Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitea: “Remediu psihic”

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 26 septembrie 2008 · ·

Mitea spune că în Ştefan cel Mare a găsit susţinerea de care are nevoie pentru a reveni în fotbalul mare

– Nicule, cînd te vedem pe teren în tricoul lui Dinamo?

– Am urmat programul de re­cu­perare cu Sensei, tatăl lui Marius Niculae, şi aş vrea să debutez cît mai repede, dar o iau treptat, ca să nu mai risc o altă accidentare. O să joc doar o repriză cu Bistriţa, aşa sper. Mi s-a luat de ghinioane! Sincer să fiu, la ce stres am avut cu pro­blemele medicale, nici nu mai ţin minte cînd am jucat ultimul meci.

– Cu ce gînduri te-ai întors?

– Am venit să joc, dar asta nu înseamnă că am postul de titular asigurat. Vreau să fac performanţă şi să pot reveni în vîrf. Important este să am continuitate pentru că asta mi-a lipsit. Cum eram un pic în vînă, cum veneau nenorocirile peste mine. Am 23 de ani, am timp şi sper să revin şi la “naţională”.

“Stadionul lui Dinamo e neschimbat, nu s-a făcut nimic la el. În Olanda, majoritatea arenelor sînt perfecte, iar noi ne chinuim să găsim un stadion pentru «naţională»”

“SĂ NU MAI AUD DE OLANDA!”

– Îţi propui ceva anume?

– Las lucrurile să vină de la sine. Îmi doresc să-mi revin psihic, pentru că am nevoie să mă liniştesc sufleteşte. Iar aici, la Dinamo, am găsit remediul cel mai bun. Aici mă simt ca acasă, sînt înconjurat de cei dragi, de suporteri, de prieteni. Apoi, îmi doresc să cîştigăm cam­pio­natul. Avem echipă foarte bună şi cred că avem şanse mari să luăm titlul. Şi vrem în grupele Champions League. Dinamo a avut ghinion pînă acum, dar odată şi-odată trebuie să reuşim!

9 meciuri a bifat Nicolae Mitea în tricoul lui Dinamo fără gol, în sezonul 2002-2003, înainte să se transfere la Ajax

– Ai vrea să te întorci la o echipă din Occident?

- Da, e normal, dar momentan mă gîndesc doar la Dinamo. Ori­cum, nici nu mai vreau să

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°