Inainte de-a fi ajuns să însemne un lucru cu care nu-ţi pierzi timpul, mezelicul era o gustare nu lipsită de rafinament, deschizînd, deopotrivă, mesele copioase şi discuţiile fine. Dacă ne-aducem aminte numai ce pune Filimon în farfuriile ciocoiului său, şi tot se cuvine să-i facem loc, într-o istorie a frugalităţii levantine. La ospeţele spiritului, corespondentul lui e mănuşa aruncată în stilul liber al comentariului cîrcotaş-eseistic, subţire şi ascuţit, suficient cît să stîrnească, nu îndeajuns ca să sature. Tradiţia acestor petale parfumate cu un strop de otravă, plutind la suprafaţa tuturor disputelor, a antrenat, odinioară, condeie de talent. Unul e al lui Zarifopol, aproape uitatul, astăzi, redactor-şef de la Revista Fundaţiilor. Publicată în 1926, la Cultura Naţională, Din registrul ideilor gingaşe e un platou cu astfel de mezelicuri, picante, stimulînd spiritele vii, intrigîndu-i pînă la deranjuri pe ursuzii neamatori de conversaţie.

Aparent, cel puţin, dacă ne luăm după prefaţă, iniţiativa lui Zarifopol e nobilă. Dă la iveală nişte pastile, un fel de Reader's Digest, din care omul ocupat, dar interesat să dea bine în societate, poate afla ce idei noi se macină în cercurile selecte. Chiar dacă - şi vîrsta cărţii n-a schimbat nimic - "politica financiară primează: e rar astăzi omul cultivat care să nu aibă doctrină financiară", preocuparea, fie şi în fugă, pentru cîteva chei, ruginite, poate, cu care lumii i se-nchide gura şi i se deschide inima, n-are cum să strice. Lumea e sensibilă şi bănuitoare, aşadar ideile trebuie lansate cu băgare de seamă, dacă insul "vrea să nu supere atenţia societăţii unde, în chipul cel mai util şi cel mai plăcut, i se adăposteşte persoana şi i se apără interesele". De-asta sînt, vezi bine, gingaşe.

Fie că scrie despre ideal, trecînd de la feldmareşali şi istorice nelinişti ale popoarelor, rezolvate grotesc,