Pe vremuri, când logodnicii constatau că nu se potrivesc, tânărul îi spunea fetei: "Îţi redau libertatea." Ar trebui să-i redau şi eu libertatea lui G.L. Cărţile mele prea nu se vând.
"În ziua de azi, omul încearcă să se cumpere pe el însuşi", spunea azi-noapte un conferenţiar. Nu înţeleg ce voia să zică, dar e frapant. Cursul şi-l ţinea în poartă la familia Lidolt, unde mai târziu şi-a clădit oroarea de sticlă }iriac.
Mă întreabă o anchetă în ce aş vrea să mă transform. Răspund: nu pot să intru în acest rol. Nu pot dori să mă transform în orice ar fi, fiindcă ar însemna că acest cineva în pielea căruia trăiesc de atâta vreme şi cu care - bun, rău - m-am obişnuit, n-ar mai exista. E ca o datorie de fidelitate. Nu mă voi despărţi de el la iniţiativa mea, cu voia mea şi, în nici un caz, din dorinţa mea. În schimb, pot să joc rolul în trecut. A fi dorit să mă transform în ce m-am şi transformat: în rentier. Pentru conformitate: pensionar. Transformându-mă astfel, n-am fost infidel. Am devenit eu însumi mai mult decât eram. Adică unul care nu trebuie să răspundă la comenzi (să zicem noi aşa!) şi face numai ce-i place să facă. Ceea ce, în cazul de faţă, revine la a nu face mai nimic.
Pot să şi exemplific: am lucrat două luni pentru o comunicare la Sibiu. Acum, fiindcă nu mă poate obliga nimeni să fac ce nu-mi place, hotărăsc să nu mă duc.
T îmi reaminteşte cu ce uşurare scria ea despre Relu, eu despre Ion, în autobiografii: membru de partid. Pentru moment, resping versiunea. După aceea, conced, onest: se poate să fi fost aşa. Aveam şi noi un merit, măcar prin interpuşi.
Din inteligenţă nu mi-a rămas decât bunul simţ. Sau, dacă nici atât, măcar platitudinea care corespunde bunului simţ.
A murit Octavian Paler. L-am cunoscut puţin, l-am ascultat mult, în ultima vreme în total dezacord. Îmi spunea,
