“Fiind regizor, eu in primul rand penetrez intelectul, sunt ca un fel de detectiv. In prima faza a lucrului, sunt un detectiv care incearca cu orice pret sa descopere, filtrand prin gustul lui, prin simtul actualitatii, prin estetismul de astazi... Sunt un detectiv care patrunde incontinuu in labirinturile creatorului care este Enescu”, spunea Petrica Ionescu la vremea premierei din 2003.
Am asistat, probabil, la ultimele reprezentatii ale productiei Oedipe semnata de regizorul Petrica Ionescu (care a realizat si decorurile, doar costumele fiind semnate de Catalin Ionescu-Arbore), spectacol reluat pe scena Operei Nationale din Bucuresti ca o avanpremiera a stagiunii 2008-2009, marcand implinirea a 50 de ani de la premiera romaneasca a capodoperei enesciene din 1958 (premiera absoluta a avut loc in 1936 la Paris).
Am revazut acest spectacol cu o distributie avand multe puncte comune cu aceea de la premiera - Stefan Ignat (Oedipe), Horia Sandu (Tiresias), Ionut Pascu (Creon), Valentin Racoveanu (Pastorul), Stefan Schuller (Marele Preot), Pompeiu Harasteanu (Forbas), Mihnea Lamatic (Un Paznic), Gabriel Nastase (Theseu), Mihai Lazar (Laios), Oana Andra (Iocasta), Ecaterina Tutu (Sfinxul), Simona Neagu (Antigona), Adriana Alexandru (Meropa), Francisc Valkay (Batranul orb) -, alaturi de care au evoluat sub bagheta lui Cornel Trailescu orchestra si corul Operei (pregatit de maestrul Stelian Olariu). Si am fost din nou impresionata de anvergura, de luxurianta, de curajul lui Petrica Ionescu de a sparge tiparele montarilor austere anterioare. Iar in privinta corespondentei cu muzica enesciana, planurile multiple sunt doar unul dintre aspectele care slujesc cauza enesciana.
Istoricul bucurestean al montarilor operei Oedipe incepe cu prima editie a Festivalului International “George Enescu”, cand a avut loc premiera romaneasca a operei, cu David Oh
