25 septembrie 2008, zi ploioasă şi mohorâtă. Poate de aceea, aproape nimeni nu şi-a mai adus aminte de ea. Joi ar fi împlinit 95 de ani: fetiţa lui Tănase, grădinarul din Livada cu Duzi, plecat în Capitală din nordul Doljului de atunci, Maria. Prin anii ’50, caricaturistul Gabriel Bratu a cunoscut-o...

„Îmi place cum spunea Arghezi despre dânsa: «Cine calcă silaba românească, stihul şi cântarea, ca subtila Maria Tănase? Diavolul. Nici el». Eu am cunoscut-o după 1950. Pe vremea aceea se organizau brigăzi, în preajma alegerilor. Într-un an, a venit de la Bucureşti o bucată din Ansamblul «Ciocârlia», cu dirijorul Budişteanu, cu Maria Tănase, Ioana Radu, Rodica Bujor, Emil Gavriş, Fărămiţă Lambru, Marcel Budală. Atunci am stat la aceeaşi masă. Pe urmă, ne-am revăzut la Bucureşti, pe stradă, şi m-am bucurat mult că m-a recunoscut: «Băi, Găbele!». Aşa îmi spunea“. La masa din camera sa, peste care stau înşirate cărţi, hârtii decupate, schiţe, toate luminate de o lampă roşie, caricaturistul Gabriel Bratu răsfoieşte trecutul. Trece de la o povestire la alta. Uneori, ochii i se umezesc. E în stradă cu Maria Tănase, apoi la o masă, la Capşa, apoi în sala de la Minerva, înconjuraţi de artişti, prieteni şi spectatori, apoi la spital, la înmormântare, cu cioporul de oameni adunaţi la ferestre, pe când „măiastra“ trece pe străzile Bucureştiului, îmbrăcată-n rochia-i albă, tăcută...

„În faţa Domniei voastre, glasu-mi ar suna a doagă“

„Oameni ca dânsa nu prea mai sunt azi... Am cunoscut-o bine şi mă bucur că de multe ori i-am fost în preajmă. Într-o seară de vară, la Debarcader, în parcul nostru, Doamna Maria ne povestea - eram şi cu Fărămiţă Lambru - din multele întâmplări prin care trecuse. Atunci s-a apropiat de masa noastră cel care cânta la chitară printre meseni şi aduna banii. Maria Tănase l-a îndemnat să ne cânte ceva. Omul s-a oprit, a făcut