Pentru localnici, Santorini înseamnă o lecţie perpetuă de supravieţuire, care a început după erupţia vulcanică din secolul al XVII-lea î.Hr. (consemnată şi în scrierile sale de istoricul grec Herodot) şi în care au avut ca aliat… viţa-de-vie.
Pentru localnici, Santorini înseamnă o lecţie perpetuă de supravieţuire, care a început după erupţia vulcanică din secolul al XVII-lea î.Hr. (consemnată şi în scrierile sale de istoricul grec Herodot) şi în care au avut ca aliat… viţa-de-vie.
Pentru turiştii care traversează grăbiţi insula, urcând cu catârii din portul vechi al Thirei şi căutând în două-trei zile să “atingă” punctele de interes notate în ghidurile din care citesc conştiincios, Santorini (identificat adeseori cu legendara Atlantida) e doar un “miracol” de bifat în vacanţele unei vieţi.
DIN PIATRĂ SEACĂ
Excavaţiile făcute în cetatea preistorică Akrotiri arată importanţa vinului pentru locuitorii insulei. Erupţia vulcanului (acum 3.700 de ani) a şters, pentru 300 de ani, orice urmă de evoluţie umană şi de creştere vegetală. Primii colonişti care au venit în Santorini după acest dezastru au fost fenicienii, care au trebuit să se adapteze, pentru a supravieţui, unui ecosistem extrem. Au încercat să cultive soiuri variate de plante, însă numai viţa-de-vie a reuşit să supravieţuiască pe solul neospitalier (localnicii îi spun “aspa” acestui sol creat prin depuneri consecutive de materii vulcanice, incluzând lavă, scrum, piatră ponce şi rugină). Foarte tenace, această plantă s-a salvat şi datorită rădăcinilor sale puternice.
Cultivarea viţei-de-vie a început la înălţimea de 300 m, viile coborând apoi până la nivelul mării. Locuitorii au construit terase din lavă pietrificată, pentru a proteja solul de eroziunile cauzate de vânturile foarte puternice, pentru a păstra suprafaţa de pământ cultivabil şi pentru