Conflictul preşedintelui cu presa a intrat de ieri într-o nouă etapă: mersul în instanţă. Traian Băsescu l-a dat în judecată pe ziaristul Cristian Oprea de la Cotidianul pentru articolul intitulat "Traian Băsescu, deziceri pe toată linia de supervizarea trocului PD-L − PRM".
Conflictul preşedintelui cu presa a intrat de ieri într-o nouă etapă: mersul în instanţă. Traian Băsescu l-a dat în judecată pe ziaristul Cristian Oprea de la Cotidianul pentru articolul intitulat "Traian Băsescu, deziceri pe toată linia de supervizarea trocului PD-L − PRM".
"Iluzia" că ar manipula viaţa politică a ţării. Aceasta este calomnia de care şeful statului îl acuză pe reporterul de la Cotidianul acreditat la Administraţia Prezidenţială. Mai exact, Traian Băsescu se simte "atins în dreptul său la demnitate, onoare şi reputaţie" de "afirmaţiile maliţioase prin care autorul încearcă să acrediteze ideea că şeful unui stat modern, membru al Uniunii Europene, este de fapt un personaj care manipulează întreaga viaţă politică a ţării". Termenul "deziceri" ar sugera că preşedintele este vinovat de supervizarea vieţii politice româneşti, inclusiv a trocului invocat şi, mai mult, că PD-L nu ar mişca nimic fără acordul său, în condiţiile în care el a negat că ar avea de-a face cu acordul dintre PD-L şi Vadim Tudor.
Mai mult, însuşi omul Traian Băsescu, dincolo de şeful de stat, ar fi "pus în discuţie" prin afirmaţia "şeful statului a încercat să inducă ideea că are preocupări înalte" (ca urmare a declaraţiei sale potrivit căreia "nu se ocupă de lucruri mărunte, ca numirile din Parlament"). Preşedintele îi reproşează ziaristului şi observaţia că nu permite întrebări la conferinţele de presă, motiv pentru care nu i s-au putut pune întrebări lămuritoare, acuzându-l pe Oprea că a omis motivaţia preşedintelui: atitudinea sa de a nu încuraja speculaţiile din