Lui Dan Bogdan Hanu trebuie sa-i deschizi cartea dimineata, odihnit, sa-l citesti intr-un spatiu securizat si antifonat, spre a-i percepe linia melodica si a trai voluptatea lecturii, asa cum el - voluptatea scrierii. Astfel, citindu-l, am vazut nu doar prin ochii lui, "aceasta roata multicolora, care nu conteneste sa se invirta, Parisul". Este mai mult ca sigur ca n-o sa vad niciodata Parisul. Da, voi muri fara sa vad Parisul. Oare ar trebui sa mor de ciuda, de ciuda asta ? Nici vorba. Pai n-am vazut atitea locuri din lume - si ce? Sint multumit sa stiu ca exista. Pe multe dintre ele, daca nu le-am vazut, le-am citit, le-am vizionat cu ochii mintii, sau in filme, mai ales tele-documentare, in ultimii ani, de cind cu implozia mediatica. Poate ca mai mult decit Parisul, as fi vrut sa vad Roma. Sau Venetia. "S-a stins viata palidei Venetii", eminescian. Moarte la Venetia, thomasmannesc. Sau Palermo. Sa fi scris eu Sa uiti Palermo ...Sau Zapezile de pe Kilimanjaro, hemingwayene. Provocarea si nostalgia Africii, aAfricii de sub frunte, senghorice si leonine. Africa o poti descoperi, e decopertabila, dar India?, indiile, asiile, cu chinezeriile si niponeriile lor, sint ermetice ca niste monade. Ce sa cauti acolo, dupa Mircea Eliade?! Mi-ar fi placut sa scriu Maytreiy, o poveste de iubire interzisa, care sa provoace un mic scandal. Dar n-am scris nici macar Lia, fata unui judecator din Cetatea Eterna a Sighisoarei, care, dupa trei zile si trei nopti de discutii despre drepturile si indatoririle cetateanului, m-a alungat din Cetate, intrucit prea ii sucisem capul copilei. N-am scris decit un mic poem pe tema asta. De ce nu simt ca ma sfisie faptul ca n-am vazut Americile, ca n-am trait acolo, sa fi fugit de-acasa, Tom Sawyer fiind, si tot satul sa creada ca m-am inecat in Mississippi, iar eu sa aparcu rusinea zugravita pe chip, ca Nica al lui Stefan a Petrei, de la scaldat