Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au recidivat în două ore

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 27 septembrie 2008 ·

Cele două femei din Galaţi, care au fost prinse săptămâna aceasta în timp ce încercau să fure din casa unui ofiţer de la Serviciul judiciar, au recidivat. La două ore după ce au fost puse în libertate de poliţişti şi au părăsit Drobeta Turnu Severin, cele două femei de etnie romă au dat din nou lovitura în Orşova. Acestea au furat aproape 10.000 de lei de la o bătrână de 86 de ani, din localitate. Cele două cumnate au un mod inedit de operare. Se dau drept reprezentante ale unor firme de produse sanitare şi cosmetice, îi amăgesc, în special, pe bătrâni, spunându-le că pot să câştige zeci de produse gratuite, şi intră în locuinţele acestora. În timp ce una dintre ele stă de vorbă cu victima, cealaltă spune că vrea să meargă la baie, moment în care dă lovitura. „Ne prezentăm ca reprezentante ale unei firme de produse cosmetice. Unii ne primesc în casă, alţii nu, dar niciodată nu am forţat uşile. Bătrâna ne-a primit în casă şi, în timp ce cumnata mea o ţinea de vorbă, eu am cerut voie la baie şi am intrat în dormitor, unde am început să caut. Am pus mâna pe o pernă mică şi am văzut că are ceva tare în ea. Am intrat cu perna în baie şi am tăiat-o. Am găsit un săculeţ în care erau 2.500 de euro şi 25 de milioane de lei. I-am luat şi am plecat cu ei“, a spus Niculina Ali. Poliţiştii din Orşova le-au reţinut pe cele două femei şi încearcă să recupereze prejudiciul. „Din păcate, cele două nu mai au nici un ban din cei pe care i-au furat. Lor li s-a întocmit dosar penal şi vom înainta Tribunalului din Orşova propunerea de arestare preventivă“, a declarat Nicuşor Meteleaucă, comisar în cadrul Poliţiei Orşova. Una dintre femei susţine că a fost bătută de poliţişti. „M-au bătut numai cu pumnii şi cu picioarele. Păi aşa se face la poliţie?

M-au prins, m-au adus la poliţie, dar nu trebuia să mă bată, că eu

le-am spus tot, nu am ascuns nimic“, a spus Vasilica Ali. @N_P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Cine este Simina Tănăsescu, prima femeie care va conduce CCR. A fost decorată de președintele Franței!

Cancan acum 13 ore
Simina Tănăsescu (56 de ani) este noul președinte al Curții Cosntituționale a României (CCR), după ce Marian Enache a ieșit la pensie. După investirea sa, fosta consilieră prezidențială a lui Klaus Iohannis a devenit prima femeie din istoria institu

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°