La Huşi, peste miile de hectare de vie nobilă a venit toamna rece şi aprigă, iar localnicii, îngrijoraţi de vremea rea, de ploaia măruntă ce nu se mai opreşte de săptămâni întregi, îşi fac griji mari pentru culesul întârziat. Sursa: Alina Darie

O vreme, norii au fost parcă hotărâţi să-şi verse tot amarul peste zona Huşilor, plină de podgorii. Ploaia rece, mocănească i-a mâniat pe viticultori. Au trudit un an întreg şi au nădăjduit la roadă multă şi dulce, iar faptul că ploaia îi împiedică să-şi strângă recolta le aduce supărare şi pierderi. Se umflă bobiţele, se sparg de atâta apă, se pierde roada, se stafidesc strugurii ori mucegă iesc pe tufa umedă.

Două zile cu soare

Şi s-a muncit din greu, o vară toată, degeaba! „Toată vara ne-am suit pe deal cu sapa în spate, la prăşit. De două-trei ori, ca să nu dea buruiana mare şi să înnăduşe tufele. Şi, uite, acum cum plouă! Se va duce dulceaţa din boabă de la apa multă. Nu mai e vinul vin, dacă poama nu e dulce ca mierea. Sau, de va fi tot aşa, vremea încruntată, rea, mocnită, atunci va sta udeala în tufă şi va mucegăi struguraşii. Degeaba sunt frumoşi acum, degeaba“, se tânguia, dăunăzi, Constantin Brumă, 78 de ani, stăpânul a peste 4 hectare de vie nobilă.

Doar două zile norii au încetat să mai plângă, iar pe dealurile Huşului zeci de oameni au străbătut cărările, înfofoliţi ca pentru a înfrunta cu curaj un frig subţire, de toamnă înverşunată. Coşurile mari şi găleţile colorate erau duse cu zarvă în vii şi, mai departe, spre mustărie.

„Dacă a stat ploaia, e bine. Dacă s-ar duce norii, şi mai bine ar fi. Dacă ar veni soarele, cu căldură, ar usca apăria dintre frunze. Atunci am culege ca lumea, şi nici poama nu ar fi în primejdie“, a spus bărânul Brumă, pe care l-am întâlnit din nou pe dealuri.

Vii pe 2.000 de hectare

În zona Huşului exi