Săptămâna viitoare se deschide stagiunea 2008-2009 a Filarmonicii „George Enescu” din Capitală cu un concert Mahler, Simfonia nr. 3 Stagiunea va debuta joi, 2 octombrie, cu un concert al orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Christian Badea.
Filarmonica „George Enescu” din Capitală aniversează anul acesta 140 de ani de existenţă. Mai precis, 140 de ani de la primul concert în care Eduard Wachmann a dirijat la Bucureşti, la 15 decembrie 1868, „orchestra simfonică a primei şi celei mai vechi filarmonici româneşti”, conform spuselor directorului general al Filarmonicii, Cristian Mandeal.
Concertul aniversar va avea loc pe 15 decembrie şi va include un moment asemănător celui de acum 140 de ani, cel al uverturii „Coriolan”, urmată de „Simfonia a IX-a” de Beethoven. Vor fi editate, cu această ocazie, un CD aniversar cu lucrări de largă popularitate, o serie filatelică şi o medalie aniversară.
Microstagiune pentru tinerii muzicieni
Cristian Mandeal a precizat că, printre evenimentele „notabile” ale stagiunii, se numără şi prezenţa celebrului dirijor Lawrence Foster la Filarmonica „George Enescu” din Capitală, pe 16 şi 17 octombrie, cu un program Şostakovici şi Ravel. De asemenea, scena Ateneului Român s-a pregătit pentru revenirea pianistului Dan Grigore şi va organiza un concert dedicat împlinirii a 40 de ani pe scena Filarmonicii a organistului Nicolae Licareţ.
Începând cu ianuarie 2009, Filarmonica a mai anunţat organizarea unei microstagiuni dedicată tinerilor muzicieni, dirijori şi instrumentişti, o acţiune realizată în colaborare cu Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, cât şi a unei „Stagiuni de marţi seara”, un proiect realizat în parteneriat cu Fundaţia „Prietenii muzicii-Serafim Antropov”.
Lipsă de dirijori
Microstagiune