Florian Bichir: „Ironic, Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei, a spus: «România nu este o ţară, este o meserie»“.
Cine crede că România profundă se modifică, se transformă cumva, se înşală amarnic. Se spune că, ironic, Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei şi văr cu Regina Maria, ar fi spus: „România nu este o ţară, este o meserie“. Într-adevăr, rămânem unici în Europa prin felul nostru de a fi. Care nu este nici de ieri, nici de azi, ci, poate, dintotdeauna. C.L. Sulzberger, corespondentul ziarului „New York Times“ la Bucureşti, în perioada interbelică, nota că „mita era ceva banal. Chiar primul funcţionar pe care l-am cunoscut a deschis un sertar de la birou plin cu teancuri de valută şi a încercat să mă mituiască, oferind un curs pe piaţa neagră cu 15% mai mare decât cel pe care mi-l oferise portarul de la Athenée Palace“.
Hannah Pauka, biografa Reginei Maria, nota cu stupefacţie că un membru al vechii aristocraţii româneşti îi spusese că în limba română nu există niciun echivalent al cuvântului „self-control“ (autocontrol), „termenul şi ideea fiind atât intraductibile, cât şi străine de mentalitatea românească“.
Într-o carte fascinantă. „Fantomele Balcanilor“, Robert D. Kaplan, „înarmat“ cu descrierea României făcută de alţi cronicari, descoperă uimit că nimic nu s-a schimbat. Kaplan o citează pe Olivia Manning, soţia unui conferenţiar de la British Council în anii ’30 şi care a publicat bestsellerul „Trilogia Balcanică“ - transformat în SUA chiar într-un serial de televiziune: „România este ca un nebun care a moştenit o avere (păduri, râuri, petrol, minereu...). Toată este risipită absolut ilogic“. O imagine de o actualitate flagrantă, dacă ţinem cont de ceea ce s-a întâmplat după 1989. Cu un elan debil, România şi românii spoliază acest teritoriu, mai ceva decât vandalii.
Înclinarea spre lux şi consum a
