Am citit recent, în săptămânalul „Fanatik”, un articol tulburător despre viaţa grea a unui cizmar din Bucureşti, Vasile Mitea. Ei, şi? – veţi putea spune. Câţi cizmari n-o duc greu? Am citit recent, în săptămânalul „Fanatik”, un articol tulburător despre viaţa grea a unui cizmar din Bucureşti, Vasile Mitea. Ei, şi? – veţi putea spune. Câţi cizmari n-o duc greu? Aşa este, însă Vasile Mitea nu e un cizmar oarecare, ci tatăl unui fotbalist care, deşi are doar 23 de ani, a aflat de mult ce înseamnă milionul de euro.

Nicolae Mitea a plecat de fraged la un mare club european, Ajax Amsterdam, după ce primul său antrenor, Ionuţ Chirilă, îl dusese şi pe „Nou Camp” din Barcelona. A făcut câteva meciuri bune, a marcat şi ceva goluri, iar gloria părea să-i cânte în freză. Numai că, pe fondul unui caracter coroziv şi al unei educaţii precare, saltul de la sărăcie la bani întorşi cu lopata l-a făcut praf. Tânărul Mitea a uitat şi de Ionuţ Chirilă, şi – mai grav – de tatăl său, abandonat în sărăcie.

Îmi aduc aminte de un interviu al lui Mitea la scurt timp după transferul de la Dinamo la Ajax. Cum ­te-ai acomodat la Amsterdam?, îl întreba reporterul. Foarte bine, a răspuns Mitea, dar îmi vine să mă urc pe pereţi pentru că-mi lipsesc manelele. Junele fotbalist avea însă şi un motiv de speranţă: am vorbit cu cineva, care vine în Olanda, să-mi aducă mai multe casete cu manele.

Intelectul anemic l-a trădat şi când, revenit la Bucureşti, s-a afişat cu un tricou pe care scria „schmeker de Pantelimon”. Adică, nene, un fel de şmecher de România altoit pe limbi d’alea, din Ţările de Jos!

Dar, vorba lui Mitea senior, cizmarul ne-schmeker din Pantelimon: „Dă-l dracu’... Să-şi vadă de banii, femeile, cazinourile şi maşinile lui!”