Cristian David, ministrul Internelor, a cerut Poliţiei o anchetă amplă pentru a se descoperi cine le-a dat bilete fanilor care au provocat incidentele de la Nijmegen
UEFA i-a dat un ultim avertisment lui Dinamo şi a amendat-o cu 20.000 de euro, dar cazul incidentelor de la Nijmegen nu s-a încheiat. Ancheta continuă în ţară, cel care a ordonat acest lucru fiind ministrul Internelor, Cristian David.
"Din totalul de bilete cerute de club pentru reciprocitatea cu NEC, 140 au fost date cu dedicaţie de Badea către grupul de huligani", a zis Turcu zilele trecute. Surse autorizate susţin că declaraţia vicepreşedintelui dinamovist l-a determinat pe ministru să ceară Poliţiei Române să pornească o anchetă. Mai exact, să afle cine i-a ajutat pe suporterii turbulenţi, care au făcut deplasarea la Nijmegen, să intre în posesia biletelor de joc la meciul cu NEC. Forţele de ordine din ţară au cerut la rîndul lor ajutorul omologilor olandezi, cărora le-au transmis să le prezinte un raport în care să se specifice dacă şi cine dintre fanii lui Dinamo au provocat acte huliganice.
Aceleaşi surse susţin că săptămîna viitoare, după meciul retur cu NEC Nijmegen, din Cupa UEFA, acţionarii lui Dinamo se vor întîlni cu Cristian David. Ministrul vrea să convoace această şedinţă pentru a clarifica modul în care s-au petrecut incidentele din Olanda, dar şi pe fondul ultimelor scandaluri la nivelul conducerii.
"Dinamo stă pe un butoi cu pulbere în privinţa fanilor. Eu n-am avut nevoie de ei cînd eram la club pentru că nu-mi trebuia publicitate"
Ioan Becali, impresar
Turcu: "Badea să plătească amenda!"
Conflictul dintre Vasile Turcu şi Nicolae Badea continuă. Vicepreşedintele dinamovist îi cere preşedintelui CA să suporte sancţiunea financiară dictată de UEFA, 20.000 de euro. "Eu voi insista ca amenda pe care am pr