Cu multi ani in urma, un unchi de-al meu, fost sef al Serviciului Economic al Militiei Judetene Constanta, a ajuns sef de catedra la Scoala de Pregatire a Cadrelor - Ofiteri superiori, de pe Soseaua Oltenitei din Bucuresti. La un moment dat, fiind criza de militieni pe la tara, s-au format repede niste grupe, vreo doua-trei serii si s-au mai calificat niste asa-zisi oameni ai legii. Odata ne-am intalnit, nu mai stiu la ce eveniment de familie. Si imi povestea omul: "uite, facem in forta niste militieni, la cursuri de scurta durata, ca este nevoie, mai ales la sate". "Si ce e rau in asta?", l-am intrebat eu. "O, nimic, numai ca multi dintre ei sunt recidivisti". "Cum recidivisti? Pai, de ce i-ati primit?", am continuat eu dialogul. "Nuuuu. Ca nu au cazierul inscris in documente, dar se vede pe fata lor", mi-a explicat atunci unchiul meu, expert in psihologia umana. Multi ani nu am inteles nimic din ce mi-a zis el atunci. Cu vremea, i-am dat dreptate. Pai, cum sa nu-i dau? Uite ce se intampla cu politistii nostri. Cazul violatorilor de la Giurgiu este emblematic pentru Ministerul de Interne. Cel care are oamenii salarizati si imbracati in uniforme sa aplice legea. Ei, bine, tocmai ei sunt cei cu violul, cu bataia si cu toate cele. Rele, desigur. Si de acolo, tot felul de framantari in Politia de Frontiera. Tot felul de justificari ale sefilor celor trei derbedei, care, culmea, erau baieti buni la scoala de politie pe care doar o terminasera, nu avusesera cazier inregistrat la inscrierea in scoala. Si acum uite ce fac. Se fac ei de panarama, fac institutia de panarama, fac familiile de panarama, o fac pe fata aia de panarama. Isi dau arama animalica pe fata. Si tot ei se intreaba ce se va intampla cu serviciul lor. Nu au probleme de constiinta. Nu. Constiinta? Ce-i aia? Ei vor sa fie politisti in continuare. Ca au vazut ca este bine. Poti fura, poti viola, poti ier