Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă după opt ani

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 27 septembrie 2008 ·

Opt ani s-a pregătit pentru asta. Opt ani „a văzut“, cu ochii minţii, fiecare detaliu. De la pregătirile începute cu prea multe zile înainte, până la momentul cel mai aşteptat - trecerea „dincolo“, în lumea celor „vii“, a celor liberi. Când, în sfârşit, s-a întâmplat, realitatea a întrecut însă orice plăsmuire: „vacanţa“ de libertate a fost cel mai frumos lucru din viaţa deţinutului Marius Pampu. Întâi a auzit că ar fi vorba de cinci zile. I s-a părut incredibil: nici un alt deţinut cu pedeapsa lui nu a primit vreodată o permisie atât de lungă. Apoi a aflat că termenul s-a scurtat la trei. Nu s-a întristat, ba, dimpotrivă! Dacă ar fi avut mai mult timp, poate că nu ar fi avut cu ce să îl umple... După atâta vreme petrecută „dincolo“, libertatea i se părea acum prea complicată, înspăimântătoare chiar. Deci, trei era un număr bun, s-a gândit, cu ochii „zâmbindu-i“ pentru prima dată în cei opt ani. Apoi a început să se pregătească. De data aceasta, cu adevărat. Şi-a ales mai întâi hainele. Le-a tot schimbat între ele, spălat şi călcat, probat şi răsprobat. Până la urmă, s-a decis: va lua trei tricouri, două perechi de pantaloni, o cămaşă, toate primite în pachetele lunare şi păstrate cu sfinţenie pentru momentul mult visat. Bermudele le-a dat la atelierul de croitorie, să i le modifice: era singura pereche, iar de anul trecut luase câteva kilograme. Cum nu avea de unde şi când să cumpere altele, n-a avut de ales... Lenjerie intimă, câteva produse de toaletă, adidaşii, sacoşa roşie luată cu împrumut, şi bagajul a fost gata cu mult timp înainte de ziua cea mare. Pasul numărul doi a fost pregătirea cadourilor. Avea mulţi prieteni pe care urma să-i întâlnească negreşit şi nu se făcea să meargă în vizită, după atâta amar de ani, cu mâna goală. Păstrase câteva exemplare din revista Descoperă - unde el, Marius Pampu, câştigase locul trei la un concurs de fotografie. Prin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 26 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 28 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 43 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 42 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 43 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°