Povestea revoltei taranilor basarabeni din Raciula incepe ca intr-un roman de Rebreanu - epopeic si grav, in atatarea sonora a unui dangat prelung de clopot...

Manastirea transformata in rug

Era o zi obisnuita de iunie 1959, in plin bolsevism. Dupa alte 15 manastiri inchise de rusi, venea randul ca si lavra maicilor de la Raciula sa devina sediu de colhoz, crasma si loc de petrecere al tinerilor comsomolisti. Totul era pregatit - camioanele sosisera sa incarce odoarele sfinte din biserica, iar cei doi reprezentanti ai Mitropoliei de la Chisinau incepusera deja sa se certe intre ei pentru covoarele tesute de maicute, cand cineva a tras clopotul si oamenii s-au adunat cu totii in fata manastirii, nemailasand pe nimeni sa intre. Cu furci, topoare si coase in mana, s-au randuit sa pazeasca intrarea in biserica, strigand incrosnati: "Sa plece comunistii... Carati-va! Lasati-ne credinta in pace".

Noua zile au rezistat raciulenii, dar in a zecea, soldatii infierbantati de bautura au dat asaltul final. Desi in lupta din dealul bisericii au murit patru oameni si alti 60 au fost raniti, rusii au incercat sa minimalizeze evenimentul, numindu-l cumva, in bataie de joc, "balsoie debos" - o mare harababura. Uimirea lor trebuie sa fi fost totusi mare. Dupa miile de biserici transformate in grajduri si depozite de alimente, dupa cei 160 de preoti spanzurati in sfanta zi de Pasti, chiar de usile imparatesti ale bisericii de la Voronej, taranii din Raciula se rasculau acum pentru ceea ce unii considerau a fi un lucru de nimic - inchiderea manastirii din sat. Tacuti si speriati, raciulenii nu au mai apucat in acea noapte sa-si boceasca mortii. Au iesit in fata portii sa priveasca pojarul cumplit din dealul Calarasului, para de foc albastra ce se inalta pana la cer, in scanteieri sangerii si trosnete infioratoare. Pe dealul bisericii ardeau catapeteasma si ic