Tot mai multe vedete, dar şi alte persoane cu dare de mână au optat pentru „divorţul nocturn“, fiind convinse că acesta salvează căsătoria, dar sporeşte şi randamentul la serviciu.
El sforăie, ea se foieşte în pat. El vrea întuneric, ea vrea să citească până noaptea târziu. Ei îi e frig şi vrea plapuma, lui îi e cald şi vrea doar o pătură. El pune ceasul să sune dimineaţa în zori, ea nu se trezeşte înainte de opt. Astfel de scene au devenit clasice în viaţa de cuplu, ducând deseori la certuri violente. Şi este dovedit că nimic nu provoacă certuri mai puternice în cadrul unui cuplu decât împărţirea aceluiaşi pat, ba, mai mult, a aceleiaşi camere! În aceste condiţii, nu e de mirare că din Statele Unite soseşte o nouă modă, care aminteşte de epoca victoriană. Dintr-un sondaj realizat de National Sleep Foundation rezultă că 23 la sută dintre cuplurile americane nu împart acelaşi pat şi nici măcar acelaşi dormitor. Cele care doresc cel mai mult această situaţie sunt doamnele, care dau asigurări că în acest fel reuşesc să îşi aprecieze mai mult partenerul. De aceeaşi părere pare să fie şi Katie Holmes, soţia lui Tom Crusie, care, deşi a acceptat să se convertească la scientologie, nu la fel de „maleabilă“ a fost când a venit vorba să suporte sforăitul soţului, aşa că a decis să doarmă în altă cameră.
Mai multe dormitoare, mai multă linişte
Concluziile sondajului realizat de National Sleep Foundation sunt susţinute şi de statisticile National Association of Home Builders (Asociaţia arhitecţilor şi constructorilor), din care reiese că numărul clienţilor care îşi doresc case şi apartamente cu dormitoare separate este în continuă creştere. Această nouă modă nu interesează doar persoanele cu dare de mână, având în vedere că şi cuplurile de nivel social mediu sunt dispuse să ridice ziduri ori să sacrifice alte camere, cum ar fi livingul sau biro